Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureș vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării meciului de fotbal dintre AFC HERMANNSTADT și FC VIITORUL.
Meciul din Liga I va începe la ora 20.30, accesul pe stadionul Transil din Târgu-Mureș va fi permis începând cu ora 19.00, iar răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în interiorul stadionului revine clubului organizator.
În scopul prevenirii incidentelor nedorite, recomandăm participanților:
-să respecte măsurile luate de organizatori și indicațiile jandarmilor aflați în dispozitivele de ordine publică pentru desfășurarea evenimentului în condiții de maximă siguranță;
-să se delimiteze de persoanele sau grupurile de persoane care se manifestă contrar normelor de conduită civică sau care prezină un comportament deviant;
-să vină din timp la stadion pentru a evita aglomerația și staţionarea îndelungată la filtrele de control;
– să nu poarte asupra lor obiecte interzise prin lege sau de organizator și să nu afișeze inscripții care incită la ură națională, rasială, religioasă sau la discriminări de orice fel și la violență;
Prezența Jandarmeriei în mijlocul cetățenilor este destinată descurajării comportamentelor necivilizate și intervenției pentru rezolvarea eventualelor situații speciale/de criză în domeniul ordinii publice.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL