ACS Sporting Reghin, în colaborare cu Best Kids Reghin, Clubul Sportiv Școlar Reghin, Lucian Blaga Reghin, FC Atletic Gurghiu, FCM Avântul Reghin, Primăria Reghin și AJF Mureș a organizat a III-a ediție a Turneului Internațional de Fotbal CUPA SPORTING.
10 categorii de vârstă au disputat partidele pe terenurile de fotbal de la Metalul și Avântul Reghin, Gliga&Companies și terenul din Gornești. Pentru că Reghinul este renumit pentru competițiile organizate, cluburi din mai multe județe ale țării și-au trimis formații la această ediție, au participat și cei din orașele înfrățite cu Reghinul. Scopul turneului este ca antrenorii să facă un ultim test al jucătorilor în vederea pregătirii lor pentru noul campionat.
După meciurile grozav disputate, cu faze deosebite, goluri superbe, o dăruire și o implicare maximă atât din partea micilor fotbaliști, cât și al antrenorilor, echipele au fost premiate, primind cupe, diplome, medalii și premii speciale – cel mai bun jucător, portar sau golgheter.
,,Sunt foarte mulțumit de nivelul turneului de pregătire Cupa Sporting Reghin, a III-a ediție, unde în fiecare an participă 3-4 echipe din străinătate. Anul acesta am reușit să aducem peste 120 de echipe, la 10 categorii de vârstă, premiile au fost pe măsură. Vreau să mulțumesc Primăriei municipiului Reghin pentru sprijinul acordat și sper că și anul viitor vor fi alături de noi. Ne dorim să dezvoltăm și mai mult relațiile cu orașele înfrățite și în anul 2018 să putem găzdui și mai multe echipe”, a declarat Budai Barna, antrenor la ACS Sporting Reghin.
Imola Grama