Medalii de argint pentru Şoimii de Mureş la campionatul Mondial de Tir cu Arcul
Medalii de argint pentru Şoimii de Mureş la campionatul Mondial de Tir cu Arcul

Medalii de argint pentru Şoimii de Mureş la campionatul Mondial de Tir cu Arcul

Federaţia Română de Arc Tradiţional şi Field în colaborare cu IFAA (Internaţional Filed Archery Association) a organizat în perioada 29 martie – 2 aprilie 2017, Campionatul Mondial de Tir cu arcul în sală. Clubul Şoimii de Mureş a participat la acest campionat desfăşurat la Cheile Grădiştei Resort din judeţul Braşov. Pe parcursul celor trei zile competiţionale au evoluat 350 de arcaşi din toată lumea. În prima zi s-a desfăşurat proba INDOOR 20 de yarzi, unde arcaşii au tras de la 18 metri, fie pe o ţintă cu diametrul de 40cm, fie pe o faţă de cinci cercuri  cu diametrul de 26cm.

A doua zi arcaşii au tras cu câte patru săgeţi pe rundă de la 6 distanţe diferite, între 6 şi 27 m la proba de FLINT, iar  a treia zi competiţională s-a desfăşurat proba de INDOOR 20 de yarzi.

“Şoimii de Mureş au participat pentru prima oară la o astfel de competiţie, dar în ciuda emoţiilor toţi cei  opt reprezentanţi s-au comportat bine. Doi dintre ei au obţinut rezultate remarcabile: Avram Bogdan  a obţinut Medalia de Argint şi este vicecampion mondial în categoria Cubs Male – Freestyle Unlimited şi Horea Nistea, deasemenea a obţinut Medalia de Argint şi este vicecampion mondial în  categoria Veterans Male – Bowhunter Unlimited. Tot în partea superioară a clasamentului s-au clasat şi ceilalţi arcaşi ai clubului mureşean, fiecare acumulând nişte concluzii ce vor fi implementate pe partea tehnică sau pe partea mentală, a explicat  Andrei Avram,instructorul şoimilor.

Participarea la un astfel de concurs mondial ar fi fost mai dificilă fără o sponsorizare din partea firmelor  Reea, Farmacordis, BB Image şi Bayer, cărora şoimii le mulţumesc şi pe această cale.

EM

 

 

Lasă un răspuns