Conducerea Colegiului Medicilor Dentişti Mureş a acuzat, joi, Ministerul Sănătăţii de discriminarea medicinii dentare faţă de alte ramuri ale sănătăţii, prin măsura de sistare a alocării fondurilor pentru decontarea serviciilor, ameninţând cu proteste care ar putea include inclusiv o grevă de două ore.
Preşedinta Colegiului Medicilor Dentişti Mureş, dr. Mirela Gaston, a arătat că după ce dentiştii au fost obligaţi să se privatizeze, în anul 2000, li s-a redus progresiv plafonul de decontare, de la 4%, la 0,4%, iar în prezent au ajuns la un plafon de zero lei, în condiţiile în care un cabinet stomatologic ar putea acoperi cazurile sociale, copiii şi pensionarii dacă ar avea un plafon minim de 2%.
‘La jumătatea lunii martie, au fost anunţaţi că se reduce plafonul cu 70 la sută, în prima săptămână din aprilie, că nu mai există plafon şi buget pentru servicii stomatologice pe tot anul, situaţie fără precedent în UE. Înştiinţaţi să semneze noi contracte cu Casa, pe plafon zero lei. Ce facem cu tineretul, va fi edentat total? Dar persoanele care nu au posibilităţi şi beneficiarii de legi speciale? Unde e protecţia socială? De la patru la sută din bugetul Casei, s-a ajuns la 0,4 la sută. Vor doi la sută. Subfinanţare, discriminare, se va ajunge la blocaj. Acum şapte ani, când s-a redus de asemenea plafonul cu 70 la sută, au dat în judecată Casa şi într-o săptămână s-a rezolvat (…) Până acum am fost foarte paşnici, am acceptat tot ce ni s-a impus’, a spus dr. Mirela Gaston, care a arătat că medicii dentişti nu vor să cerşească nimic, ci vor doar ca ei şi pacienţii lor să fie respectaţi.
Vicepreşedinta Colegiului Medicilor Dentişti Mureş, dr. Mirela Enăchescu, arătat că în judeţul Mureş există circa 600 de medici dentişti, din care aproximativ 500 activi, iar dintre aceştia, 135 aveau contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, pe un plafonul lunar – orientativ cuprins între 1.000 şi 1.400 de lei, pentru acoperirea cazurilor la copii.
Aceasta nu exclude posibilitatea recurgerii la acţiuni de protest, inclusiv la o grevă, arătând că cele mai grav afectate de măsura Ministerului Sănătăţii vor fi cabinetele stomatologice din mediul rural, unde oamenii sunt destul de săraci pentru a-şi permite tratamente stomatologice.
‘Ne-am gândit la o grevă generală de două ore, la nivel naţional, inclusiv la cabinetele private fără contract cu Casa. Posibil şi miting.Din contractele anterioare – majoritatea am folosit plafonul pentru tratamentul copiilor şi în funcţie de complexitate. Mai mult de 10 copii nu puteam face pe lună – şi aveam 100. Ni s-a impus listă de aşteptare şi program, deşi terminam plafonul în primele zile din lună. Cabinetele din rural primeau cu 50 la sută mai mult, în urma unei decizii a Comisiei paritare. La cabinetele din rural posibilitatea de plată e foarte mică’, a arătat dr. Mirela Enăchescu.
AGERPRES