Liga Studenților din Tîrgu Mureș lansează în spațiul public anunțul oficial pentru Festivalul Cultural, Artistic și Sportiv MEDIFUN 2017. Fiind un eveniment cu tradiție pentru organizația noastră și pentru municipiul Tîrgu Mureș, dorim să marcăm a XVII-a ediție introducând un concept unic pentru noțiunea de festival. Fiind un proiect unic la nivel local și național, ne propunem să ne punem amprenta definitoriu, la fel cum s-a întâmplat și în cazul proiectelor noastre pilon: Congresul Internațional pentru Studenți, Tineri Medici și Farmaciști Marisiensis sau Universitatea de Vară pentru Elevi. Peste 100 de voluntari vor fi implicați în construirea evenimentului, voluntari fără de care acest festival nu ar putea fi posibil.
Anul acesta, MEDIFUN 2017 se va desfășura în perioada 4-8 octombrie, în trei locații diferite. Ca organizație studențească reprezentativă în domeniul medical, suntem conștienți de continua schimbare care se petrece în jurul nostru, precum și de datoria noastră față de societatea ai cărei membri mândri suntem. În acest sens, abordarea festivalului îmbină utilul cu plăcutul, reușind să aducă un farmec deosebit comunității noastre. Pe lângă workshop-urile și atelierele pregătite în cadrul festivalului, nu vor lipsi campaniile de sănătate publică specifice Ligii Studenților.
Dorim să marcăm anul 2017 ca anul unității și ne bazăm pe sprijinul partenerilor noștri, dintre care enumerăm Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș, Casa de Cultură a Studenților Mureș, Asociația Studenților Farmaciști, Organizația Studențească de Medicină Dentară și Federația Asociaților Studențești în Medicină din România. De asemenea, lansăm invitația și altor organizații și instituții de a deveni partenerii noștri.
Văzut ca ansamblu, festivalul care se va desfășura pe parcursul a patru zile, este împărțit în două componente:
● Componenta de concurs. Principiul cu care am obișnuit participanții rămâne valabil și anul acesta, pe baza competiției între echipe, urmând ca la final, în urma probelor din domenii precum sport, cultură, logică, lucru în echipă și multe altele, una dintre echipe să devină câștigătoare.
● Componenta de festival. Cele patru zile vor fi animate de peste zece artiști naționali și internaționali, nelipsite fiind activitățile recreative și culturale, cu un puternic impact asupra comunității: street art and other visual arts. Fără Zahăr, DJ Sauce, The Kryptonite Sparks Andrei Puiu, DWLS, Ma:tei, Dobix Ion b2b Scopter și Macarie b2b Erik sunt doar o parte dintre artiștii care vor urca pe scenă.
Păstrând astfel o doză de mister, locațiile evenimentului, în număr de patru, vor fi făcute publice în curând, dar putem menționa că am ales strategic fiecare locație, atât din punct de vedere al capacității, cât și al spațiului util pentru desfășurarea activităților. Astfel, festivalul va beneficia de o locație indoor pe raza municipiului Tîrgu Mureș și alte trei locații outdoor.
În perioada următoare, va fi lansată o importantă campanie de promovare unde vor fi făcute publice toate detaliile, se vor prezenta informații despre achiziționarea biletelor, precum și multe alte surprize. Anul acesta, prin ingeniozitate, unicitate și dăruire credem că aducem o nouă dimensiune festivalului nostru.