În cadrul celei mai mari investiţii anunţate până acum de Mercedes în acest an, compania va extinde uzina sa de asamblare şi caroserie din Ungaria cu noi linii de producţie, în valoare de 400 de miliarde de forinţi (996 de milioane de euro) – a declarat joi, la Kecskemét, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó.
Potrivit comunicatului ministerului, Szijjártó a declarat cu ocazia anunţării investiţiei de către Mercedes-Benz Manufacturing Hungary că dezvoltarea va permite uzinei să producă două noi platforme electrice, aducând astfel în Ungaria modele de gamă superioară şi cu valoare adăugată tehnologică ridicată.
Conform informaţiilor sale, proiectul va aduce îmbunătăţiri semnificative ale infrastructurii şi noi locuri de muncă, de aceea va fi sprijinit de stat cu 14 miliarde de forinţi (34,8 de milioane de euro), a spus el. Mercedes lansează şi un program de formare la Kecskemét, care va fi şi el sprijinit financiar de către guvern.
În discursul său, Péter Szijjártó a menţionat ca o mare mândrie faptul că Mercedes consideră Ungaria o locaţie de importanţă deosebită, adăugând că ultimii paisprezece ani de cooperare reprezintă o poveste de succes pentru ambele părţi.
În opinia sa, această mega-investiţie demonstrează şi ea performanţa în ascensiune a industriei automobile ungare, ceea ce nu este o declaraţie politică, ci poate fi susţinută cu fapte: valoarea producţiei sectorului a înregistrat 3 600 de miliarde forinţi (9 miliarde de euro) în 2010, 9 400 de miliarde forinţi (23,4 de miliarde de euro) în 2021, ritmul de creştere rămânând în continuare intens, deoarece această valoare a atins cifra record de 4 500 de miliarde forinţi (11,2 miliarde de euro) în primele cinci luni ale anului în curs.
Ministrul a subliniat că acest sector, în care lucrează 155 000 de angajaţi, are o cotă de export de 90%, astfel încât Ungaria, deşi se află doar pe locul 95 în lume după numărul populaţiei, este pe locul 20 în domeniul exporturilor de automobile.
El a subliniat: cu toate că economia mondială a intrat în derivă de două ori în ultimii doi ani şi jumătate, nu a putut fi oprită reînnoirea revoluţionară a industriei automobile care este în prezent unul dintre cele mai importante procese economice globale.
“Din actuala situaţie dificilă vor putea ieşi cel mai bine ţările capabile să devină locaţii în care cele mai mari companii din domeniu îşi vor desfăşura strategiile de electromobilitate”, a spus el.
Ministrul a evidenţiat faptul că guvernul a muncit din greu pentru a realiza acest lucru, astfel Ungaria a devenit “una din cele mai importante locaţii pentru revoluţia globală a automobilelor, pentru tranziţia la automobile electrice”.
Pentru a ilustra acest lucru, el a subliniat că, în afară de Germania şi China, Ungaria este singura ţară cu capacităţi de producţie pentru toate cele trei mari mărci germane de automobile premium. De asemenea, el a evocat faptul că Ungaria are a treia cea mai mare capacitate de producţie de acumulatoare electrice din lume şi a cincea cea mai mare capacitate de export al acestor acumulatoare la nivel global, a adăugat ministrul.
El a spus că firmele germane formează cea mai mare comunitate de investitori din Ungaria, iar valoarea schimburilor comerciale bilaterale a atins anul trecut nivelul record de 60 de miliarde de euro, urmat de o creştere a volumului de 7% în primele patru luni ale acestui an.
Péter Szijjártó a semnat un memorandum de cooperare cu Christian Wolff, directorul fabricii, Jörg Burzer, membru al consiliului de administraţie responsabil cu producţia şi lanţul de aprovizionare, şi Klaudia Szemereyné Pataki, primarul oraşului Kecskemét.
MTI