Deschiderea noului an şcolar ne oferă nouă, poliţiştilor, un bun prilej de a le ura celor mai mici cetăţeni, precum şi dascălilor lor, cât mai multe succese şi realizări în noul an de învăţământ!
Pentru Poliţia Română, siguranţa în unităţile de învăţământ constituie, şi în cursul acestui an şcolar, o prioritate. Vom continua derularea de activităţi pentru creşterea gradului de securitate atât în incinta unităţilor de învăţământ şi în zonele adiacente, cât şi pe traseele de acces către şcoli.
Colaborarea permanentă pe care o vom avea cu directorii unităţilor de învăţământ, cu învăţătorii, profesorii şi diriginţii va asigura premisele unui parteneriat eficient care să conducă la prevenirea incidentelor ce ar putea perturba desfăşurarea orelor de curs.
Pe tot parcursul anului, vom organiza întâlniri şi dezbateri cu elevii pentru a contribui la însuşirea de către aceştia a recomandărilor cu caracter preventiv, la formarea unor comportamente pozitive şi evitarea situaţiilor periculoase. În cazul în care, însă, se înregistrează incidente, nu ezitaţi să semnalaţi aceste fapte Poliţiei şi conducerii şcolii pentru a preîntâmpina amplificarea lor. Pentru situaţii de urgenţă, care reclamă prezenţa şi intervenţia rapidă a poliţiştilor, apelaţi numărul unic 112.
La fel de importantă este şi implicarea dumneavoastră, a părinţilor. Educaţia primită la şcoală trebuie să fie completată cu sfaturile şi exemplele oferite de familie, deoarece acestea au o influenţă mai mare asupra copiilor decât toate cuvintele şi explicaţiile ulterioare. De asemenea, printr-o comunicare constantă cu cadrele didactice, puteţi corija, în timp util, eventuale comportamente deviante ale copiilor care, altfel, le-ar afecta evoluţia şcolară.
Responsabilitatea pentru siguranţa elevilor ne revine tuturor: autorităţi locale, profesori, părinţi, poliţişti. Cu toţii vrem să-i ştim protejaţi, la adăpost de orice pericol. În ceea ce ne priveşte, ne dorim să conlucrăm pentru un mediu şcolar în care profesorii să-şi predea cursurile în condiţii optime, iar copiii să se întoarcă cu bine acasă.
În încheiere, le dorim tuturor elevilor un an plin de succese şi numai note bune! (Compartimentul de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii)
Mesajul Poliţiei Mureş la început de an şcolar
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.