Asociația Studio Cultural Cecălaca prezintă expoziția de artă contemporană intitulată ”Mi-e dor de tine”. Vernisajul are loc, sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 17,00 la Căminul Cultural din Cecălaca, comuna Ațintiș.
În cadrul evenimentului veți putea admira lucrări ale unor artiști renumiți implicați în susținerea proiectului artistic desfășurat în comună – Alexandra Mocan, Cezar Câmpean, Alexandru Muraru, Chițimuș Costel, Darius Mocan, Ioan de Moisa, Maria Stoica, Matei Toșa, Mirela Moscu, Olivia Gratii, Robert Fekete, Taisia Corbut, Radu Baies, Andrei Ciudărescu, Ioana Iacob, Maria Brudașcu, Oana Fărcaș.
Expoziția de grup „Mi-e dor de tine” poartă numele unei instalații faimoase expuse anul trecut la Londra în cadrul festivalului Lights on Romania. Replica de la Cecălaca este oferită spre vizionarea dvs. de către Asociația Daisler.
Ce vrem să spunem?
“Mi-e dor de tine” – Căminul Cultural, este un mesaj evocator în contextul unui loc cultural fără activitate, dar și un mesaj de susținere a culturii în contextul pandemiei, în care sălile de expoziție și de spectacole rămân solitare, scaunele goale, iar lacătele atârnă îngrozitor de reci pe uși închise. Poate părea un mesaj trist, chiar dureros pentru unii, DAR noi vă trimitem și un mesaj de speranță, de încurajare, prin care toate aceste instituții își cheamă publicul.
Culorile au inundat Cecălaca. Artiștii: copiii
Asociația Studio Cultural Cecălaca a câștigat un grant și a desfășurat în această toamnă proiectul „Radacini.Transformări și reinterpretări”.
Culorile au inundat localitatea Cecălaca prin realizarea a opt picturi murale pe toate cele trei școli din localitate, patru săli de clasă au fost restaurate artistic, au fost realizate patru picturi murale interioare, o lucrare de land art, o expoziție de grup la Căminul Cultural și peste 10 ateliere creative de pictură, de restaurare artistică de mobilier și pictură pe textile.
Beneficiarii proiectului au fost 155 de elevi și preșcolari din comună, 27 de cadre didactice și personal auxiliar, dar noi spunem că beneficiarii artei contemporane sunt toți cei 1 600 de membri ai comunei.
Programul viitor include în noiembrie un solo show Claudia Chelaru, iar în decembrie, sărbători de iarnă la Căminul Cultural.
Oana Fărcaș, coordonator proiect: „Visul nostru este ambițios, acela de a avea un program periodic la Căminul Cultural, de ce nu un exemplu de revitalizare culturală pentru comunitățile rurale din România. Dacă vom avea suportul si fondurile necesare, ne dorim să organizăm rezidențe și tabere. Tot efortul pe care îl facem nu este doar pentru comunitatea noastra, cât pentru a susține dezvoltarea culturală și educațională în mediul rural ”.
Am fost susținuți prin parteneriate importante: Centrul Cultural Clujean, Fabrica de Pensule, Universitatea de Artă și Design CLuj, Matca artspace, EcogardenConstruct, Asociația Daisler, Asociatia Give Me The Future, Bioimpact, Tikkurila by Dejmark Cluj.
Pe plan local am încheiat un parteneriat cu Primăria și Școala Gimnazială Ațintiș, le mulțumim pentru sprijin și sperăm că colaborăm cu success în continuare pentru a revitaliza Căminul Cultural Cecălaca.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.