Săptămâna aceasta, dincolo de accidentul aviatic atât de mediatizat și de comentat, nu și-a prea găsit loc Raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), care ne spune an de an cum stăm cu justiția. Nu este loc aici de o analiză a întregului raport MCV, ci mă voi referi doar la partea cu eliminarea corupției la toate nivelurile coroborat cu dosarele instrumentate de procurorii anticorupție mureșeni.
„MCV recomandă, de asemenea, depunerea unor eforturi intense pentru eliminarea corupției la toate nivelurile societății românești. Sondajele indică în mod constant că existența pe scară largă a corupției constituie o sursă importantă de îngrijorare publică. Deși aducerea în fața justiției a unor persoane notabile acuzate de corupție poate influența în mod pozitiv percepția generală, combaterea corupției la toate nivelurile presupune, de asemenea, depunerea unor eforturi susținute în scopul de a reduce posibilitățile de a comite fapte de corupție și, ulterior, de a arăta că faptele descoperite nu rămân fără consecințe. Continuă să treneze adoptarea unor astfel de măsuri manageriale și preventive”, se precizează în raport.
Cu toate că raportul spune că percepția publică față de corupție nu s-a schimbat, ba mai mult, cetățenii României consideră că aceasta există la scară largă, dacă analizăm, din punct de vedere statistic, reușitele procurorilor mureșeni în domeniul luptei anticorupție constatăm că aceasta nu prea există. Nici 10 dosare finalizate în Mureș în 2013, nici cinci în județul Harghita – cele două județe pe care Serviciul Teritorial Anticorupție Mureș le acoperă din punctul de vedere al competenței teritoriale – ne arată că fie percepția publică este extrem de greșită – deși fiecare avem părinți, prieteni, cunoștințe care au dat șpagă pentru o autorizație, au mers cu plicul la medic sau au scăpat de un control înmuind vigilența organelor de verificare cu bani -, fie procurorii mureșeni nu reușesc să probeze dosarele pe care le instrumentează sau nu sunt interesați să combată mult-problematizata corupție. Oricare ar fi motivația, nu cred că atitudinea de non-combat pe care o observăm – s-ar putea să mă înșel, dar în lipsa unei comunicări transparente nu pot decât să îmi dau cu presupusul – va fi în folosul comunității pe care se presupune că o servesc.
În final, aș vrea să le amintesc procurorilor mureșeni anticorupție una dintre recomandările din Raportul MCV care spune „să intensifice eforturile de urmărire penală a cazurilor de corupție la scară mică”.
Ligia Voro