Mureșenii cresc vaci. Aceasta este concluzia (îmbucurătoare) pe care o putem trage din numărul mare de cereri pe care micii fermieri din domeniul laptelui le-au pus pentru a primi „sprijinul financiar excepțional în valoare totală de 11 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă FEGA și de finanțare națională pentru micii fermieri.
Punctual
Crescătorii de vaci de lapte vor primi un sprijin financiar excepțional în valoare totală de 11 milioane euro, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința din 5 aprilie.
Este vorba despre acordarea de finanțare europeană, în valoare de 5,448 milioane de euro din Fondul European de Garantare Agricolă FEGA și de finanțare națională, în aceeași sumă, pentru micii fermieri, afectați de o criză severă în sectorul laptelui din cauza prelungirii embargoului impus Rusiei până la finele anului 2017 și a scăderii cererii de produse din partea Chinei.
Actul normativ transpune Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor.
Cine beneficiază de ajutor
De ajutorul financiar beneficiază producătorii care dețin un efectiv de vaci de minimum 3 și maximum 9 capete, inclusiv, identificate și înregistrate în Registrul Național al Exploatațiilor la data depunerii cererii și care, totodată, au livrat/vândut direct minimum 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016.
Suma cuvenită fiecărui producător de lapte se calculează de către A.P.I.A. prin împărțirea sumei totale la efectivul eligibil de vaci de lapte.
Pentru obținerea ajutoarelor financiare, producătorii de lapte au depus solicitările la centrul județean al APIA până la data de 2 mai 2017, inclusiv.
Plățile se vor efectua până la data de 30 iunie 2017.
Resursele financiare se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017
Mii de cereri în Mureș
În județul Mureș s-au depus 1.300 de cereri pentru 6.200 animale, ceea ce ne plasează pe locul II în țară, după Botoșani. Sunt județe care au zero cereri, sau 100, sau 150, pentru noi a fost un efort extraordinar de mare, mai ales că acestea s-au suprapus cu perioada de depunere a cererilor pe suprafață.
Cristina VANCEA