Directorul general al companiei Best Achiziţii SRL, care a cumpărat anul trecut și fabrica de zahăr de la Bod, județul Brașov, a vorbit în premieră despre negocierile purtate și finalizate astăzi, 1 februarie, cu proprietari francezi de la Tereos cu Agrointeligența – AGROINTEL.RO
Achiziția fabricii de la Luduș nu a fost făcută în numele companiei Best Achiziții, ci pe persoană fizică, în parteneriat cu Mihail-Daniel Matache, ambii fiind prezentați în comunicarea Tereos ca investitori în domeniul agroalimentar și alimentar de consum.
”Compania mea nu a cumpărat fabrica de la Luduș, am cumpărat-o eu în calitate de persoană fizică, deoarece fabrica de la Luduș era un SA (societate comercială n.r) și avea acțiuni. Achiziția a fost făcută împreună cu un alt partener. Tereos deținea în România fabrica de zahăr Luduș pe o societate pe acțiuni, nu pe un SRL. Și am cumpărat acțiuni”, ne-a declarat noua co-proprietară a fabricii de zahăr de la Luduș.