Producătorul francez de zahăr Tereos a anunţat miercuri că doi investitori români vor prelua activităţile sale din România, pe care intenţiona să le închidă, transmite Reuters.
Cumpărătorii sunt Mihaela Neagu şi Mihail-Daniel Matache, doi investitori în sectorul de agri-food din România. Tranzacţia ar urma să se finalizeze în cursul săptămânii următoare, a adăugat Tereos.
Grupul francez Tereos, al doilea mare producător de zahăr din lume în funcţie de volumul producţiei, a cumpărat fosta fabrică Zahărul Luduş (Mureş) în 2012 însă această unitate a înregistrat pierderi în fiecare an după 2014.
În luna februarie a anului trecut, Tereos a anunţat în mod oficial că a demarat consultările cu organizaţiile reprezentantive ale angajaţilor cu privire la posibila închidere a activităţilor sale din România. Afacerea Tereos din România avea 153 de angajaţi permanenţi la finalul anului 2021, dintr-un total de 15.000 pentru întregul grup. AGERPRES