Avocatul Poporului sesizat oficial: Blocajul financiar sufocă economia românească!
Mihai-Dan Farcaș, președintele Forța Dreptei Mureș: ”În data de 10.10.2025, am inițiat un demers major, cu peste 16 instituții implicate, printre care și Instituția Avocatul Poporului, pentru aplicarea de măsuri imediate privind prevenirea și reducerea blocajului financiar al companiilor românești!”
Într-un context economic tensionat, în care lichiditățile dispar iar companiile private sunt împinse spre insolvență, Avocatul Poporului a fost notificat oficial în data de 10.10.2025, cu număr de înregistrare, asupra unui blocaj financiar sistemic creat chiar de statul român prin modul în care gestionează plățile către mediul privat.
Demersul este inițiat de Forța Dreptei Mureș, care semnalează un abuz structural în contractele cu instituțiile publice finanțate din surse extrabugetare:Termenele de plată devin incerte, iar facturile nu sunt considerate exigibile; În paralel, contribuabilul este obligat să achite TVA-ul și taxele aferente imediat, fără a-și fi încasat factura.
Această asimetrie între obligațiile statului și ale contribuabilului nu reprezintă doar un blocaj financiar artificial, ci o încălcare flagrantă a principiilor constituționale — egalitatea de tratament, predictibilitatea relațiilor juridice și protejarea libertății economice.
Pentru a evita un traseu birocratic absurd — proces civil, invocarea termenului de plată, respingerea cererilor pe motiv de inexigibilitate, apoi sesizarea indirectă a Curtea Constituțională a României — Avocatul Poporului poate interveni direct, sesizând Curtea cu excepția de neconstituționalitate. Acesta este rolul său constituțional, iar mediul privat are nevoie de o reacție rapidă, nu de explicații tehnice sau tergiversări administrative.
Totodată, demersul nostru vizează și introducerea unor Mecanisme de Compensare a Plăților, care ar permite:compensarea automată între creanțele statului și obligațiile contribuabililor; reducerea presiunii pe lichiditățile companiilor; eliminarea blocajelor artificiale în economie; reducerea costurilor administrative și juridice.
Pentru ca această inițiativă să devină realitate, este necesară mobilizarea parlamentarilor care înțeleg importanța mediului de afaceri real — acela care produce valoare, locuri de muncă și taxe. Este un apel la responsabilitate:
”Nu mai putem cere mediului privat să finanțeze statul, în timp ce statul întârzie plățile.Nu mai putem cere TVA și impozite pentru bani care nu au fost încasați.”, subliniază Mihai-Dan Farcaș, președintele Forța Dreptei Mureș și antreprenor de succes.
Rămâne de văzut dacă Avocatul Poporului va înțelege oportunitatea intervenției la CCR sau dacă numirile politice vor bloca un demers esențial pentru salvarea economiei reale.
Parlamentarii care susțin antreprenorii pot transforma acest semnal într-o inițiativă legislativă concretă, menită să corecteze o nedreptate sistemică.
Într-o perioadă în care companiile sunt sufocate de blocaje financiare, pasivitatea nu mai este o opțiune. Un stat care nu-și plătește datoriile la timp, dar își încasează taxele fără întârziere, își pierde credibilitatea.
Biroul de presă
Forța Dreptei Mureș