Mii de animale lipsă la beneficiarii de subvenții, în Mureș

Mii de animale lipsă la beneficiarii de subvenții, în Mureș

În urma controalelor efectuate de Oficiul Judeţean de Zootehnie Mureş la un eşantion de 233 de beneficiari de subvenţii din judeţ s-a constatat lipsa a 3.186 de animale, cele mai multe ovine şi 29 de bovine. Controlul la faţa locului s-a făcut pentru verificarea respectării condiţiilor de eligibilitate specifice privind acordarea ajutoarelor naţionale tranzitorii şi a sprijinului cuplat în sectorul zootehnic. Şeful Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Mureş, Ovidiu Săvăşcă, a precizat că cei 233 de beneficiari eşantionaţi reprezintă în jur de 5% din totalul beneficiarilor de subvenţii din judeţul Mureş. Acesta a precizat că, indiferent de motivele invocate, fermierii au obligaţia ca, timp de 100 de zile de la data depunerii cererii de plată, să menţină în exploataţie animalele.

 

Sursa: radiomures.ro

Lasă un răspuns