Mai mulți militari din structurile de elită ale armatei, poliției și serviciilor secrete au luat parte la misiunile din Africa coordonate de Horațiu Potra. Militarii și-ar fi luat inclusiv concediu fără plată pentru a putea participa în misiuni, se arată într-o investigație PressOne.
Publicația scrie că zeci de militari români care figurau în 2023 ca făcând parte din Forțele pentru Operațiuni Speciale (FOS) ar fi plecat în Congo într-o misiune coordonată de Horațiu Potra, iar alții, proveniți din Batalionul de Operații Speciale „Vulturii” (Târgu Mureș) și din garnizoana Buzău, unde funcționează o bază de instruire și pregătire a Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale (CFOS), au fost trimiși pe frontul din Africa.
Lor li se alătură rezerviști din forțele speciale, foști combatanți ai Legiunii franceze, personal din serviciile secrete și oameni din unitățile speciale ale poliției. Alături de ei s-ar afla și indivizi fără pregătire militară, recrutați de Horațiu Potra. Cu totul, în anul 2023, Potra ar fi trimis în Congo în jur de 1.000 de români care să lupte, mare parte din ei părăsind țara prin aeroporturile din Sibiu și Târgu Mureș.
Potrivit PressOne, Horațiu Potra a început să aducă combatanți români care să lupte în Congo începând cu sfârșitul anului 2022. Angajările s-ar fi făcut printr-o companie militară privată numită (PMC) Congo Protection, numai că Potra juca rolul unui subcontractor, iar combatanții încheiau contractul cu autoritățile Republicii Democrate Congo făceau parte dintr-un concern de securitate numit inițial Agemira și redenumit ulterior Bulgaria Global Solutions Ltd. Organizația era condusă de francezul Olivier Bazin.