Biblioteca Judeţeană Mureş a iniţiat un proiect denumit ‘Minibiblioteca de autobuz’, în cadrul căruia a pus cutii cu cărţi, în limbile română şi maghiară, în mijloacele de transport în comun din Târgu Mureş, astfel încât călătorii să poată răsfoi o carte şi chiar să o ia acasă.
Directorul Bibliotecii Judeţene Mureş, Monica Avram, a arătat că acţiunea desfăşurată în mijloacele de transport în comun este una dintre numeroase activităţi care se vor derula în Săptămâna Naţională a Bibliotecilor, care se derulează în perioada 24-28 aprilie.
‘Avem bucuria de a începe seria evenimentelor culturale programate pentru această săptămână cu un eveniment inedit, realizat în parteneriat cu SC Transport Local Târgu Mureş şi anume ‘Minibiblioteca’ din Autobuz, o bibliotecă cu cărţi provenite din donaţii de la cititori, oferite călătorilor ce vor folosi mijloacele de transport în comun. Călătorii sunt invitaţi să îşi aleagă o carte, să o citească şi să vină, apoi, la bibliotecă pentru a împrumuta (gratuit) alte cărţi, care abia aşteaptă să fie răsfoite’, a arătat Monica Avram, într-un comunicat de presă.
Potrivit conducerii Bibliotecii Judeţene Mureş, pe parcursul săptămânii vor fi organizate numeroase activităţi specifice, cum ar fi ‘Puşculiţa literară a autorilor mureşeni’, în cadrul căreia scriitorii locali sunt invitaţi să îşi aducă lucrările pentru a fi luate în evidenţa bibliotecii.
Seria evenimentelor culturale a fost deschisă, luni, cu lansarea ediţiei 2017 a Concursului Naţional de Lectură ‘Bătălia Cărţilor’ şi va continua marţi, cu Simpozionul Internaţional al studenţilor de la Universitatea de Arte din Târgu Mureş ‘De la renascentişti la… impresionişti’, ediţia a VI-a.
În cea de a treia zi, miercuri, se vor deschide porţile pentru membrii Clubului de lectură ‘Glasul cărţilor’ (secţia română), iar joi va avea loc inaugurarea clubului de lectură pentru cititorii maghiari.
”Glasul cărţilor’ (secţiile română şi maghiară) face parte dintr-un proiect cultural destinat persoanelor cu dizabilităţi şi este organizat în colaborare cu Asociaţia HIFA România din Târgu Mureş. La inaugurarea proiectului participă ca invitaţi speciali, scriitoarea Melania Bancea, jurnalista Petronela Morar şi Vajda György, redactor şi ziarist’, se arată în comunicat.
De asemenea, din program nu vor lipsi lansările de carte, astfel, marţi, Maria Dorina Paşca îşi va lansa volumul ‘Legendariu românesc pentru întâia clasă a şcoalelor poporene’, iar vineri, volumul de versuri ‘Adunând în palme norii’ de dr. Dorian Marcoci, cu participarea scriitorului Lazăr Lădariu şi a poetului Mircea Dorin Istrate, ca invitaţi speciali.
‘Pentru copii şi elevi am pregătit o serie de întâlniri şi activităţi specifice vârstei lor şi anume: Atelier de creaţie, vizionare film, limba engleză – activitate interactivă cu elevi de gimnaziu organizată la Secţia de Artă; Workshop Origami desfăşurat la Secţia American Corner. La Filiala nr. 1 din Aleea Carpaţi va avea loc vizionarea filmului de desene animate Popeye Marinarul, iar la Filiala nr. 3 (Dâmbu Pietros) se va desfăşura activitatea cu caracter permanent ‘Covoraşul povestitor: după amiază de poveste – mesedélután’, a precizat Monica Avram.
Tot la filiala din cartierul Dâmbu Pietros continuă desfăşurarea activităţilor, deja cunoscute de publicul mureşean: BuniNet: cursuri de iniţiere în utilizarea calculatorului pentru persoanele de vârsta a III-a şi Biblioteca mobilă – în colaborare cu Penitenciarul din Târgu Mureş.
‘Este important să menţionăm că pe tot parcursul Săptâmânii Naţionale a Bibliotecilor vor funcţiona: Urna sugestiilor, Săptămâna darurilor, Schimb de cărţi – amenajarea unui raft – în faţa porţii Bibliotecii ‘Teleki-Bolyai’ – unde publicul poate dona / face schimb de cărţi, Bibliotecar pentru o zi – voluntariat al micilor cititori la Biblioteca Copiilor, iar la toate secţiile bibliotecii vor fi organizate o serie de expoziţii tematice dedicate Zilei Mondiale a Cărţii şi a Dreptului de Autor’, a mai spus Monica Avram.
AGERPRES