Ministerul Agriculturii a fost mandatat să depună toate diligenţele necesare pentru menţinerea activităţii fabricii de zahăr de la Luduş, în vederea păstrării locurilor de muncă şi sprijinirii fermierilor din zonă, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, la briefingul susţinut la Palatul Victoria.
„Am fost mandatat de Guvernul României să depunem toate diligenţele necesare pentru menţinerea activităţii fabricii de zahăr de la Luduş, o companie românească, dar deţinută de un grup francez internaţional, care a luat decizia în 2021 să încheie activitatea de producţie a zahărului în România. Fabrica este funcţională şi ar fi păcat să fie dezmembrată şi activitatea de acolo să înceteze. De aceea, la nivel guvernamental, trebuie să depunem toate eforturile şi să menţinem activitatea, să menţinem salariaţii şi să păstrăm acele locuri de muncă. De cealaltă parte, aveam foarte mulţi fermieri din zona respectivă care aveau contracte în trecut cu fabrica de zahăr Luduş, care s-au dotat cu echipamente specifice activităţii de producţie a sfeclei de zahăr, iar statul român a investit sume considerabile, atât din fonduri europene, cât şi naţionale, în sprijinirea acestor fermieri”, a precizat Chesnoiu.
În ceea ce priveşte producţia de zahăr, ministrul a explicat că, după anul 2017, lucrurile la nivel european s-au schimbat odată cu eliminarea cotelor minime obligatorii de zahăr şi au apărut disproporţionalităţi între fermierii din UE şi cei români.
„De acolo preţurile au devenit libere şi, din păcate, au apărut disproporţionalităţi între fermierii din alte state şi cei din ţara noastră. Trebuie să-i menţinem în activitate, trebuie să reechilibrăm balanţa comercială, pentru că este foarte important să producem în România şi în sectoarele în care avem potenţial. Este mare păcat să nu o facem”, a mai spus şeful de la Agricultură.
Întrebat dacă în România ar putea urma o criză a zahărului, după cea a uleiului, având în vedere că la momentul actual ţara nu poate asigura 25% din consum, Chesnoiu a răspuns: „Lucrul acesta s-a întâmplat din 2017 încoace şi nu a fost nicio criză a zahărului, cum nu a fost nicio criză a uleiului în România”.
„Faptul pentru care noi intervenim şi demarăm aceste discuţii cu această companie, cu fabrica de zahăr de la Luduş, este tocmai pentru a reechilibra balanţa comercială, pentru că este un domeniu în care avem potenţial şi este păcat ca o fabrică perfect funcţională să fie dezasamblată şi vândută la fier vechi. Este o oportunitate pe care România o are şi poate profita de ea şi evident că suntem dispuşi la acest angajament guvernamental de a interveni într-un domeniu în care avem potenţial. Asigurăm din producţia internă doar 25% din necesar şi nu am văzut să fie vreo criză până acum, dar în dorinţa noastră de a stimula producţia internă, producţia românească şi de a nu fi dependenţi doar de un singur producător pe piaţa din România, vom face tot ceea ce ţine de noi, de Guvernul României, să putem să menţinem în activitate această importantă companie”, a subliniat şeful MADR.
În şedinţa Guvernului din 4 mai 2022, a fost aprobat un Memorandum prin care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este mandatat în demararea negocierilor pentru menţinerea activităţii fabricii de zahăr de la Luduş – SC Tereos RO SA.
Mandatarea are loc în contextul deciziei Grupului Tereos, care deţine una dintre ultimele două fabrici de procesare a zahărului din sfeclă din România, de a închide fabrica situată în Luduş, judeţul Mureş, ce funcţionează de peste 60 de ani.
Potrivit unui comunicat al MADR remis AGERPRES, în contextul geopolitic actual, menţinerea în activitate a fabricii de zahăr de la Luduş – SC Tereos RO SA – ar asigura susţinerea cultivatorilor de sfeclă de zahăr arondaţi, păstrarea locurilor de muncă pentru salariaţii fabricii, menţinerea unei concurenţe pe piaţa internă a zahărului, precum şi preîntâmpinarea unor dezechilibre în balanţa comercială.
„Reamintim că, în urma anunţului de închidere a fabricii de zahăr SC Tereos RO SA, conducerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a iniţiat discuţii cu Federaţia Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România, cu Patronatul Zahărului şi cu reprezentanţii conducerii fabricii SC Tereos RO SA pe această temă. De asemenea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a adresat o scrisoare omologului său din Franţa, Julien Denormandie, cu privire la identificarea soluţiilor pentru menţinerea integrităţii fabricii de la Luduş în vederea continuării activităţii”, se menţionează în comunicat.
Până în anul 2021, zahărul obţinut din sfecla de zahăr cultivată în România a asigurat aproximativ 25% din necesarul de consum intern de 500.000 tone zahăr/an. AGERPRES