Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) va acorda finanțări nerambursabile pentru dezvoltarea IMM-urilor, prin Program de Microindustriale – „Fabricat în România”, potrivit unui comunicat de presă. Procedura programului național multianual de microindustrializare a fost publicată în Monitorul Oficial. Schema de minimis va fi implementată de către MEAT, prin intermediul Agențiilor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (AIMM) și în parteneriat cu instituțiile de credit cu care vor fi semnate convenții de colaborare, în urma unui proces de selecție deschis, transparent, nedicriminatoriu și necondiționat.
MEAT transmite că investițiile eligibile se referă, printre altele, la echipamente tehnologice, cum ar fi mașini, utilaje și instalații de lucru, la soluții și sisteme de eficientizare energetică, la echipamente pentru colectarea, reciclarea și reutilizarea deșeurilor industriale, la achiziția autoutilitare și autovehicule speciale sau de spații de lucru și producție, precum și la realizarea de site-uri de prezentare a activității. Pot beneficia de sprijinul financiar nerambursabil societățile care desfășoară activități din domenii precum industria alimentară, metalurgică, a textilelor și a articolelor de îmbrăcăminte, prelucrătoare a lemnului, precum și industriile ce au ca scop fabricarea de produse din: hârtie, farmaceutice și chimice, cauciuc și mase plastice. Fabricarea de mobilă, calculatoare și de mașini, precum și alte sectoare, detaliate în procedură, sunt de asemenea eligibile în cadrul programului.
„Înscrierile se vor desfășura online și vor fi anunțate la o dată ulterioară. Procedura prevede depunerea unor cereri tip de acord de principiu la creditare și finanțare prin intermediul unui formular electronic de înscriere, care va fi disponibil pe site-ul MEAT. La finalul acestei etape, va fi publicată lista tuturor cererilor înregistrate, în ordinea înscrierilor. Ulterior, aplicanții vor fi înștiințați să se prezinte la instituția de credit parteneră pentru care au optat, unde va fi realizată o preverificare a bancabilității. Dacă răspunsul este unul pozitiv, va fi emis acord de principiu la creditare, iar AIMM va începe procesul de evaluare administrativă și de eligibilitate, care poate fi încheiat favorabil prin emiterea notificării de principiu la finanțare. Creditul va fi acordat, însă, doar după verificarea finală a bancabilității, de către instituția de credit parteneră”, se mai menționează în comunicat.