Ministerul Finanţelor a efectuat o serie de actualizări la nivelul sistemului e-Factura, iar cea mai importantă este introducerea funcţiei de autofacturare, care oferă posibilitatea de a trimite facturi în numele furnizorului, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
Ministerul transmite că un alt aspect important semnalat de către contribuabili a fost imposibilitatea accesării sistemului în situaţiile în care au loc lucrări de mentenanţă la nivelul Spaţiului Privat Virtual (SPV).
„În acest sens, echipa CNIF a identificat operaţiunile tehnice necesare astfel încât contribuabilii să poată utiliza e-Factura în mod normal, chiar şi în perioadele în care sunt în desfăşurare lucrările de mentenanţă. Dincolo de acestea, furnizorii de servicii de contabilitate au cerut să poată filtra facturile în baza anumitor criterii specifice. Această facilitate a fost introdusă printr-o modificare la apelul de listă facturi disponibile de la serviciile web apelabile automat prin API”, a menţionat ministerul de resort.
Ministerul Finanţelor a anunţat că, începând cu data de 16 ianuarie 2024, nu mai pot fi introduse facturi duplicat în sistemul e-Factura. În contextul implementării cu caracter obligatoriu a sistemului RO e-Factura de la 1 ianuarie 2024 în relaţia business-to-business (B2B), până în prezent peste 18 milioane de facturi au fost înregistrate cu succes în sistemul e-Factura, în valoare totală de 75 miliarde de lei. Statusul facturilor expediate este actualizat la fiecare 30 de minute.