- Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor, propune o nouă ordonanță de urgență (OUG) care suspendă temporar aplicarea anumitor dispoziții din OUG nr. 41/2022 – actul legislativ care reglementează funcționarea sistemului național de monitorizare a transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport.
Suspendarea care se întinde până în ultima zi a acestui an vizează în special prevederile care impun sancțiuni pentru neconformare, oferind operatorilor economici mai mult timp pentru adaptare, așa cum reiese din proiectului ordonanței de urgență.
„Aplicarea dispozițiilor art. 131 alin. (1) lit. d) și e), alin. (3) referitoare la alin.(1) lit. e) și alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport și de abrogare a art. XXVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 375/2023, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă, până la data de 31 decembrie 2025, pentru săvârșirea faptelor prevăzute la art. 131 alin. (1) lit. d), respectiv nerespectarea prevederilor art. 83 , și la art. 131 lit. e), din același act normativ”, este articolul unic al proiectului.
A doua amânare la solicitarea UNTRR
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a solicitat oficial amânarea aplicării sancțiunilor prevăzute de sistemul RO e-Transport, invocând dificultăți tehnice, lipsa infrastructurii digitale standardizate și impactul economic asupra firmelor de transport.
Ministerul Finanțelor a răspuns solicitării mediului de afaceri, iar aceasta este a doua amânare oficială a termenului de sancționare.
Prima amânare a fost stabilită prin OUG nr. 129/2024, care a extins termenul până la 31 martie 2025. Noua ordonanță de urgență prelungește această perioadă de grație până la 31 decembrie 2025. Transportatorii susțin că sunt necesare clarificări tehnice, testarea echipamentelor și timp suplimentar pentru pregătirea operațională, mai ales în contextul creșterii volumului de trafic odată cu aderarea României la spațiul Schengen.
Combaterea evaziunii
Sistemul RO e-Transport a fost creat pentru a combate evaziunea fiscală și frauda din domeniul transportului de bunuri cu risc fiscal ridicat. Lansat prin OUG nr. 41/2022, sistemul are ca obiectiv monitorizarea în timp real a traseului mărfurilor transportate în România, atât cele din comerțul intracomunitar și extracomunitar, cât și cele transportate între locații aflate pe teritoriul național.
Acesta implică dotarea vehiculelor de transport cu dispozitive de geolocalizare și transmiterea continuă a datelor privind poziționarea acestora către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), pe toată durata cursei.
Obligația revine operatorului de transport, iar activarea și dezactivarea dispozitivului GPS trebuie să fie sincronizată cu momentul începerii și încheierii transportului.
În prezent, mediul de afaceri din domeniul transportului rutier de mărfuri atrage atenția că nu este pregătit să aplice noile norme tehnice impuse de sistemul RO e-Transport.
Problemele sistemului
Reprezentanții firmelor acuză lipsa de claritate a cerințelor, dificultăți în adaptarea sistemelor informatice interne, dar și necesitatea de a angaja personal suplimentar pentru a gestiona noile obligații de raportare.
În acest context, Ministerul Finanțelor a decis să suspende aplicarea prevederilor art. 131 alin. (1) lit. d) și e), alin. (3) referitor la alin. (1) lit. e), precum și alin. (4) din OUG 41/2022 până la data de 31 decembrie 2025. Practic, operatorii de transport și conducătorii auto nu vor fi sancționați până la această dată pentru nerespectarea obligațiilor privind:
- Dotarea vehiculelor cu dispozitive de poziționare GPS;
- Transmiterea în timp real a datelor de poziționare;
- Activarea/dezactivarea dispozitivului conform traseului raportat.
Aderarea la Schengen și creșterea traficului – o presiune în plus
Un alt motiv important invocat pentru această suspendare este aderarea României la spațiul Schengen, care presupune o creștere considerabilă a traficului rutier internațional în zona frontierelor. Această evoluție presupune adaptarea rapidă a echipamentelor și softurilor utilizate în transport la cerințele RO e-Transport. Ministerul Finanțelor susține că, în lipsa unui interval de tranziție, multe firme s-ar putea confrunta cu blocaje, întârzieri și chiar faliment.
De altfel, autoritățile subliniază că o implementare completă a sistemului – fără a asigura o mediatizare tehnică adecvată – ar putea fi contraproductivă. În loc să ajute la creșterea conformării fiscale, ar putea duce la scăderea veniturilor colectate, afectând indirect bugetul de stat.