Ca răspuns la avertizarea făcută de sindicaliştii din Învăţământ, ministrul Remus Pricopie a declarat miercuri, la Universitatea Politehnicăî B, că nu se pune problema de a avea sesiuni de examene blocate şi că împreună cu sindicaliştii vor fi găsite soluţii pentru problemele acestora. „Am avut mai multe discuţii, ultima discuţie cu domnul Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a fost azi dimineaţă la ora 8,00. Nu mi-a sesizat nimic legat de Bacalaureat, pentru că acest subiect îl dezbătusem în urmă cu trei săptămâni. O să discutăm cum am făcut de fiecare dată şi evident vom găsi soluţii”, a spus ministrul.
Începând de anul şcolar viitor, plata personalului didactic care participă la examenele naţionale se va face din fonduri structurale, a adăugat ministrul. „Sunt lucruri pe care le-am anunţat şi ne vom ţine de cuvânt”, a asigurat Pricopie.(EM)
Sursa Agerpress