Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu a declarat vineri, la Oradea, că s-ar impune ca şase penitenciare din ţară, situate în centrele oraşelor, să fie mutate la periferiile localităţilor, însă această problemă este una foarte dificilă şi pentru care ar trebui să existe un acord la nivelul Guvernului.
„Penitenciarul Oradea face parte din seria de şase penitenciare care se află în zona unu, adică zona central critică a unor oraşe importante. Şi aici se încadrează Oradea, Ploieşti, Satu Mare, Târgu Mureş, Iaşi şi Gherla. Când ai un penitenciar în buricul târgului există o serie de probleme legate de dezvoltarea, modernizarea centrului oraşului, siguranţa cetăţenilor, dar nici penitenciarul nu poate fi dezvoltat conform normelor actuale, având perimetrul blocat de celelalte clădiri”, a declarat ministrul Justiţiei.
Alina Gorghiu a precizat că, aşa cum a discutat vineri cu autorităţile judeţene şi locale din Oradea, se vor impune discuţii extrem de serioase cu autorităţile din aceste şase oraşe, pentru a putea găsi soluţii de a muta penitenciarele din zona critică în afara localităţii.
„Va trebui în mod clar să avem o fişă de parcurs, să avem un acord la nivel de Guvern, să ne coordonăm, pentru că e un subiect care merită o analiză aprofundată, pentru a genera poate un proiect pilot într-un viitor apropiat. Nu vreau să angajez nicio soluţie pentru că proiectul va fi unul dificil, dar cred că va merita să ne aplecăm foarte serios asupra acestei probleme. Dacă va exista susţinere din partea Guvernului, sunt convinsă că va putea continua discuţia care, din punctul meu de vedere, poate fi realizată şi este importantă”, a subliniat ministrul Justiţiei.
De asemenea, ministrul Gorghiu a menţionat investiţiile recente care s-au făcut în sistemul penitenciar din ţara noastră.
„Am fost obligaţi – şi mă bucur că am fost obligaţi – de CEDO să investim mult în sistemul penitenciar din România. În ultimii ani, între 2021 şi 2022, au fost realizate 716 locuri noi de deţinere. Iar anul acesta, până în luna august avem încă 349 de locuri noi. Până la finalul anului, mai avem de finalizat câteva sute. Suntem puţin în urmă, dar sper ca ANP (Administraţia Naţională a Penitenciarelor n.red) să recupereze timpul privind aceste noi locuri. De asemenea, avem în stadii avansate proiectele a două noi penitenciare, Unguriu, lângă Buzău, cu 900 de locuri în regim deschis şi semideschis, şi la Berceni, lângă Ploieşti, cu o mie de locuri în regim închis şi maximă siguranţă”, a menţionat ministrul.
Într-o întâlnire cu primarul Florin Birta, ministrul Justiţiei a fost informată că pe suprafaţa alocată Primăriei Oradea din partea ANP pentru a se construi un parc industrial se va ridica şi un pavilion nou pentru cazarea a 80 de deţinuţi, care vor lucra în companiile din parcul industrial.
„Anul viitor va începe construcţia la acest pavilion. Cred că este de bun augur să avem acest gen de parteneriat benefic şi pentru autoritatea locală şi pentru cea centrală, minister, penitenciare, dar şi pentru mediul de afaceri din comunităţile respective”, a mai afirmat ministrul Justiţiei. AGERPRES