Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, duminică, în cadrul unei vizite efectuate în judeţul Vaslui, că vor fi demarate controale în clinicile private din întreaga ţară pentru a se vedea dacă aceste instituţii sanitare respectă normativele legale în vigoare.
Decizia vine după ce o femeie în vârstă de 29 de ani a decedat în urma unei intervenţii chirurgicale efectuate într-o clinică privată din judeţul Constanţa.
„În România sunt multe clinici care funcţionează la parterul unui bloc, am spus de multe ori acest lucru, şi o mare parte dintre ele, din păcate, nu respectă normativul în vigoare pentru organizarea şi funcţionarea acestor clinici şi pun viaţa oamenilor, viaţa pacienţilor în pericol. Din acest motiv, la nivel naţional, Ministerul Sănătăţii, prin Inspecţia Sanitară de Stat, va demara un control pentru a verifica dacă toate aceste clinici private care funcţionează, mai mult sau mai puţin improvizat, respectă în totalitate sau nu normativul”, a afirmat Rogobete.