Stirile Punctul

Ministrul Sănătății anunță pentru anul viitor o reformă în domeniul sângelui

Ministrul Sănătății a vorbit despre cele mai importante schimbări care au avut loc anul acesta în sistemul de sănătate, dar și care este cea mai importantă schimbare pe care și-o propune pentru prima parte a anului care vine.
 
O măsură prioritară pentru prima parte a anului ce vine, spune Ministrul Sănătății, este reforma în domeniul sângelui și al produselor din sânge. Vor exista șase centre regionale de transfuzie, activitatea în centrele județene va fi reorganizată, iar sângele va fi testat cu tehnologie de ultimă generație bazată pe detectarea acizilor nucleici. Plasma umană va fi procesată în albumină, măsură care va aduce economii importante, având în vedere că acum suntem nevoiți să importăm acest produs. (n.red – albumina umană este utilizată pentru refacerea și menținerea volumului plasmatic la pacienții care au pierdut sânge sau lichide din diferite motive medicale; este esențială în intervenții chirurgicale complexe, în alte diferite situații clinice și este administrată intravenos). 


Citește articolul complet