Guvernul maghiar lucrează pentru ca politica de reducere a impozitelor să continue şi anul viitor, în consecinţă proiectul de lege a bugetului depus în parlament prevede fonduri pentru o serie de reduceri fiscale – a declarat ministrul finanţelor marţi, într-o înregistrare video postată pe pagina de socializare.
Mihály Varga a menţionat ca exemplu scutirea tinerilor sub 25
de ani de impozitul pe venit, un pas important în planul de acţiune
pentru relansarea economiei. În opinia ministrului, măsura va
înlesni startul în viaţă al tinerilor, deoarece prin aceasta
salariul lor anual poate fi cu până la jumătate de milion de
forinţi (1440 euro) mai mare, potrivit calculelor, aceştia vor
putea beneficia anul viitor de un plus financiar de 140 de miliarde
de forinţi (peste 400 milioane euro).
Ministrul a subliniat: la 1 iulie 2022, impozitarea muncii va
scădea cu încă 2 puncte procentuale: se va desfiinţa contribuţia la
formarea profesională (1,5%), iar contribuţia la asigurarea socială
va fi redusă cu 0,5 puncte procentuale, astfel încât
întreprinzătorii vor avea în plus 250 miliarde forinţi (720
milioane euro) pe an. Mihály Varga a precizat că, datorită acestor
măsuri, impozitarea muncii a scăzut cu aproape 50% în ultimii 5 ani
şi jumătate, deoarece în vara anului viitor va fi de 15% faţă de
cele 28,5% înregistrate în luna decembrie 2016.
Ministrul finanţelor a adăugat că reducerea impozitelor au ca
scop şi sprijinirea întreprinderilor cele mai mici, de aceea
impozitul forfetar al întreprinzătorilor individuali va fi mai
favorabilă, aceştia nu vor trebui să plătească impozit pe venit
până la jumătate din salariul minim anual.
El a amintit şi reducerea la jumătate a impozitului pe banii
virtuali, o măsură ce ar putea consolida legalitatea şi pe piaţa
criptomonedelor.
De asemenea, se prevede menţinerea reducerii cheltuielilor de
întreţinere, prin urmare, la impozitarea venitului furnizorilor de
energie, pierderile înregistrate în anii trecuţi vor putea fi
incluse în profitul exerciţiului financiar – a completat ministrul.
“În următoarele săptămâni vom face noi eforturi pentru a
asigura şi noile reduceri fiscale, prin adoptarea legii bugetului
şi a legilor fiscale” – a spus Mihály Varga.
MTI