Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș desfășoară cercetări pentru comiterea unei infracțiuni prevăzute de Legea nr. 205 din 2004 privind protecția animalelor.
La data de 03 iunie a.c, în jurul orei 23.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 13 Zau de Câmpie, au fost sesizați prin Apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că în mediul online, pe o rețea de socializare, ar fi fost postate imagini video, în care se observă o persoană de sex masculin care aplică mai multe lovituri, cu o lopată, unui câine, faptă care s-ar fi comis în comuna Papiu Ilarian.
De îndată, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 13 Zau de Câmpie s-au sesizat și urmare a vizionării imaginilor postate au demarat verificări în vederea stabilirii situației de fapt.
Din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, la data de 01 iunie a.c., un minor, de 13 ani, din comuna Papiu Ilarian ar fi exercitat fapte de violență asupra unui câine, urmare a cărora acesta a decedat, iar ulterior ar fi fost îngropat.
Totodată, aspectele respective ar fi fost înregistrate de către o altă persoană și postate ulterior pe o pagină de socializare.
În cauză s-a întocmit un dosar penal, în cadrul căruia se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii
infracțiunii de ”uciderea animalelor cu intenție, fără drept” prevăzută de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt, identificării tuturor persoanelor implicate și luării măsurilor legale ce se impun.
În urma interesului manifestat de mai mulți cetățeni, care au fost impresionați de acest caz, menționăm că, toate sesizările primite vor fi atașate la dosarul cauzei.