La începutul acestei săptămâni, trei minori din Valea Rece, care au fost surprinși la cerșit în diferite intersecții din Târgu Mureș, au fost încredințați Seviciului de Intervenție în Regim de Urgență din cadrul DGASPC Mureș, în timp ce aparținătorii legali au fost sancționați contravențional, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991R, pentru nesupravegherea acestora.
Menționăm că de la începutul anului, Direcția Poliția Locală a acționat în mod constant pentru combaterea fenomenului cerșetoriei, fiind aplicate 40 de sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991R, după cum urmează:
– 28 persoane au fost amendate pentru încălcarea prevederilor art. 2, pct. 3 din Legea 61/1991R, respectiv apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum și determinarea unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte;
– 12 persoane au fost sancționate pentru încălcarea prevederilor art.2, pct.33 din același act normativ, respectiv neluarea de către părinți sau de către persoanele cărora li s-a încredințat spre creștere și educare un minor în vârstă de până la 16 ani sau care au în îngrijire un alienat ori debil mintal a măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj, cerșetorie sau prostituție.
La Serviciul de Intervenție în Regim de Urgență Târgu Mureș, din cadrul DGASPC Mureș, au fost predați, până în prezent, 15 minori.
Întrucât în majoritatea situațiilor cei care apelează la mila publicului, în intersecțiile aglomerate, sunt minori, rugăm participanții la traficul rutier să nu mai încurajeze fenomenul cerșetoriei prin acordarea de bani sau alte produse.