Până în 2019, lucrul de acasă era perceput ca un mare avantaj pe care angajatorii îl ofereau, uneori, echipei ca parte a pachetului de beneficii. În 2020, acest model de lucru a fost utilizat ca un instrument eficient de reducere a efectelor pandemiei, iar imaginea sa s-a transformat dintr-un avantaj oferit oamenilor ca beneficiu într-o măsură necesară în noul context al pieței muncii. Însă, începând din 2021, aura lucrului de acasă ca instrument universal valabil a început să lase loc realității.
Studiile și sondajele efectuate în ultimii ani au confirmat că adevăratul echilibru între viața profesională și cea personală se realizează prin separarea cât mai clară a sarcinilor de birou de timpul liber, iar întoarcerea la birou ar avea cele mai mari beneficii pentru bunăstarea psihică a angajaților. Astfel, 53,4% dintre angajații români consideră că interacțiunea cu colegii în afara biroului, la job sau în timpul liber, este benefică pentru productivitate și crește unitatea echipei, a arătat un sondaj inițiat de Genesis Property în rândul a 1.180 de angajați din toată țara. De asemenea, un mediu deschis de dialog încurajează comunicarea într-o echipă diversă și multiculturală și combate apariția prejudecăților, care pot fi dăunătoare atunci când rezolvăm probleme complexe.
În plus, 90,2% consideră că existența unor facilități care să stimuleze angajații pentru a face activități de grup sau în aer liber, în apropierea clădirii de birouri, ar avea efect pozitiv asupra lor la nivel personal, dar și asupra echipelor. Românii își doresc, de asemenea, ca spațiile verzi să fie ușor accesibile și 63% consideră că existența în apropierea biroului a unor parcuri și spații verzi ar ajuta la o mai bună relaționare cu colegii de birou.
Din punct de vedere social, nevoile și dorințele angajaților s-au schimbat pe parcursul ultimilor ani, iar comportamentele românilor din timpul pandemiei reprezintă un veritabil studiu de caz, care ne demonstrează importanța unei comunități și faptul că relațiile, indiferent de natura lor, sunt vitale pentru bunăstarea mentală. În acest sens, numeroase studii au ajuns la concluzia că angajații au nevoie de facilități și experiențe care să încurajeze interacțiunea și socializarea, îmbunătățind echilibrul dintre viața profesională și cea personală. Altfel spus, în prezent, oamenii au nevoie, mai mult ca oricând, de oportunități de conectare cu persoane cu interese similare, pentru dezvoltare – atât personală, cât și profesională.
Category: Stirile Punctul