Evenimentele anunţate în cadrul celei de a XVIII-a ediţii a „Zilelor Tîrgumureşene” includ şi concursul ce îi va desemna pe cei mai frumoşi tineri ai urbei pe anul 2014. Pentru a participa la concursul Miss &Mister Tîrgu-Mureş 2014 doritorii trebuie să se înscrie pe contul de facebook misstirgumures până pe 30 aprilie 2014, sau personal la Serviciul Activităţi Culturale Sportive şi Tineret, camera 59, Primăria Municipiului Tîrgu-Mureş, zilnic între orele 8 şi 14, dar şi în ziua preselecţiei la Centrul cultural „Mihai Eminescu” între orele 15 şi 17. La casting se vor prezenta cu cărţile de identitate cei care îndeplinesc următoarele condiţiile de participare: domiciliul în municipiul Tîrgu Mureş, vârsta minimă 14 ani, (dar toţi care nu au împlinit 18 ani trebui să prezinte acordul scris al părinţilor), să aibă înălţimea minimă de 1,65 (Miss) şi 1,73/(Mister).
„Nu pot participa persoanele care au câştigat în anii precedenţi. Finaliştii vor fi premiaţi cu 500 de lei, iar ocupanţii locurilor I şi III vor fi recompensaţi cu premii între 2000 şi 3500 de lei”, anunţă Marina Ciugudean, şef serviciu Activităţi Culturale Sportive şi Tineret.(E.M.)