data de 10 martie la Târgu Mureş – a declarat, vineri, preşedintele organizaţiei pentru agenţia ungară de presă MTI. Balázs Izsák a
criticat faptul că organizatorilor nu li s-a permis participarea la şedinţa de vineri a comisiei de avizare a evenimentelor publice din
Târgu-Mureş.
Preşedintele CNS a declarat pentru MTI că vineri a fost pentru prima dată în istoria evenimentului de la Târgu Mureş când organizatorilor şi presei nu li s-a permis să asiste la şedinţa comisiei de avizare compus din reprezentanţii autorităţilor, cu toate că în anii precedenţi au participat la aceste şedinţe.
El a precizat că, potrivit legilor, comisia poate modifica anumite elemente ale manifestării publice cu acordul organizatorilor. „Dacă noi nu vom fi prezenţi, cum vor putea să ne ceară consimţământul?” – a pus întrebarea preşedintele CNS.
El a amintit că evenimentul de Ziua Libertăţii Secuieşti poate fi organizat pe baza unei notificări prealabile, ceea ce CNS a făcut deja în primăvara anului trecut la primăria din Târgu Mureş. Autorizaţia putea fi refuzată până la un termen stabilit, ceea ce nu s-a întâmplat, prin urmare comitetul poate modifica doar anumite elemente ale manifestării, cu acordul organizatorilor.
După cum a spus, în anii precedenţi, Jandarmeria Română a chemat de asemenea organizatorii la consultări, pentru a asigura desfăşurarea evenimentului în condiţii de siguranţă. Anul trecut însă jandarmeria a acţionat în calitate de „autoritate de avizare” şi a întocmit un proces verbal de sancţionare pe numele lui Balázs Izsák pentru „organizarea unei manifestări interzise” la şase zile după eveniment. Preşedintele CNS a contestat procesul verbal la judecătoria din Târgu Mureş şi a câştigat procesul în primă instanţă, hotărârea acesteia anulând amenda de 1000 de lei.
Potrivit lui Balázs Izsák, instanţa a precizat în motivarea sa că sarcina jandarmeriei este menţinerea ordinii, ea nu îşi poate depăşi atribuţiile. La întrebarea agenţiei MTI, el a precizat că se aşteaptă şi în acest an la o acţiune similară. „Acelaşi comandant al jandarmeriei ne-a împiedicat să intrăm în şedinţă” – a spus el, referindu-se la şedinţa de vineri a comisiei de avizare.
Primarul municipiului Târgu Mureş, Zoltán Soós, a declarat agenţiei de presă Agerpres că el a respectat solicitarea jandarmeriei, permiţând participarea la şedinţă doar pentru membrii comisiei – compus din primar, secretarul general, reprezentanţii jandarmeriei şi poliţiei. „Participarea organizatorilor la şedinţa comisiei de avizare era un drept cutumiar în Târgu-Mureş, dar nu era legal” – a declarat primarul, citat de Agerpres.
El a mai precizat că desfăşurarea manifestării a fost aprobată fără oprirea traficului, prin urmare participanţii la marş vor trebui să se deplaseze pe trotuar.
CNS organizează în fiecare an, la 10 martie, Ziua Libertăţii Secuieşti la Târgu Mureş, unde adoptă un manifest prin care transmite legislativului român şi comunităţii internaţionale revendicarea autonomiei Ţinutului Secuiesc.
Recent, organizaţia a făcut apel la primarii maghiari din Ţinutul Secuiesc să arboreze în data de 10 martie steagul secuiesc pe faţadele primăriilor şi clădirilor publice.
„Articolul 6 din Constituţia României recunoaşte şi garantează dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor de a-şi păstra, dezvolta şi exprima identitatea etnică, culturală, lingvistică şi religioasă. Arborarea steagului secuiesc este un drept constituţional care trebuie exercitat cel puţin de Ziua Libertăţii Secuieşti” – se arată în comunicatul CNS.
Sursa: MTI