În 25 mai, românii sunt așteptați, din nou, la urne pentru a-și desemna viitorii eurodeputați. Alegerile pentru Parlamentul European nu reușesc să capteze atenția votanților, deși destinele lor sunt influențate de ceea ce se negociază la nivelul acestui organ al Uniunii Europene. Scrutinul de la sfârșitul lunii mai este cu atât mai interesant cu cât, în premieră, cetățenii europeni vor desemna, prin vot, și președintele Comisiei Europene. Din Mureș, singurul candidat cu șanse reale la un fotoliu de eurodeputat este Vincze Loránt care muncește din 2009 la Parlamentul European și este secretar internațional al UDMR.
Stop dosare!
În 26 martie, ora 24.00, a expirat termenul până la care partidele politice, alianțele electorale și candidații independenți, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și-au putut depune dosarele de candidatură pentru alegerile pentru Parlamentul European, scrutin ce se va desfășura în data de 25 mai.
Potrivit deciziei Biroului Electoral Central din 27 martie au fost admise semnele electorale a 15 partide politice și alianțe electorale, respectiv cele alor cinci candidați independenți. Candidaturile vor fi admise sau respinse cel mai târziu până în 5 aprilie 2014, iar acestea vor rămâne definitive cel mai târziu în 16 aprilie 2014.
Candidații partidelor politice și alianțelor electorale se vor duela pentru 32 de locuri în Parlamentul European din totalul de 751 de eurodeputați.
UDMR Mureș, un loc 3
Cel mai bine situat candidat mureșean pentru Parlamentul European este tânărul de 36 de ani Vincze Loránt din partea UDMR. Acesta are deja experiența Parlamentului European unde lucrează din 2009. De asemenea, absolventul de Administrație publică din cadrul Universității București deține funcția de secretar internațional în UDMR ceea ce presupune, de asemenea, contactul cu partidele europene și cu foruri și organisme internaționale. Vincze se află pe locul al treilea pe lista de candidați ai UDMR la europarlamentare după eurodeputații Winkler Iuliu și Sógor Csaba. Nu sunt însă singurii mureșeni pe lista UDMR. La fel ca și în alte partide, și UDMR a adoptat strategia de a avea pe liste figuri cunoscute – primari, președinți de consilii județene -, dar și doamne și tineri. Astfel, pe lista pentru europarlamentare îi regăsim pe Péter Ferenc, primarul orașului Sovata, pe avocatul Gogolák Csongor, pe Kozmá Monika, reprezentanta organizației de femei sau pe Kovács Levente din partea organizației de tineret.
De această dată, UDMR se bazează și pe voturile care ar fi mers spre Partidul Civic Maghiar, condus de un alt mureșean, Biro Zsolt, partid cu care uniunea a semnat un protocol de colaborare înainte de data limită pentru depunerea candidaturilor.
USD Mureș mizează pe Papuc
Alianța Electorală PSD + UNPR + PC speră să obțină cele mai multe mandate la scrutinul din 25 mai. De altfel, semn că deja se lucrează la inteligența electoratului, pe site-ul PSD, este publicat un sondaj din 25 martie potrivit căruia alianța ar lua 42% din voturi dacă alegerile ar avea loc duminica viitoare. Astfel, primii 16 de pe lista alianței ar obține un mandat de eurodeputat. Printre aceștia, nu se află însă candidatul PSD Mureș, Sergiu Papuc. Acesta ocupă doar locul 37 de pe lista de candidați pentru Parlamentul European. Șansa sa ar fi însă în cazul în care nu toți primii 16 și-ar dori acest mandat, iar următorii de la 17 la 36, de asemenea, ar refuza să plece la Bruxelles.
Sergiu Papuc are 29 de ani, este de profesie avocat, absolvent al Universității Nicolae Titulescu din București. De anul trecut este președintele TSD Mureș și ocupă și funcția de vicepreședinte în PSD Mureș.
Lista Alianței Electorale PSD + UNPR + PC este deschisă de europarlamentarul Corina Crețu. Pe locurile următoare se află senatorul Ecaterina Andronescu, eurodeputatul Cătălin Ivan, deputatul Dan Nica, deputatul conservator Maria Grapini, fost ministru delegat pentru IMM-uri, Turism și Cooperație, senatorul UNPR Damian Drăghici, eurodeputații Daciana Sârbu, Ioan Mircea Pașcu și Vasilica Dăncilă, șeful de cabinet adjunct Ionel Sorin Moisă, europarlamentarii Victor Boștinaru și Ciprian Tănăsescu, secretarul de stat Doru-Claudian Frunzulică, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, conservatorul Constantin-Laurențiu Rebega, consilierul general din București Ana-Claudia Țapardel și consilierul parlamentar Andi-Lucian Cristea.
PNL fără candidat
Singurul partid politic cu reprezentanți în Parlamentul European care nu are candidați mureșeni la alegerile din 25 mai este Partidul Național Liberal.
Potrivit liderului PNL Mureș, Ciprian Dobre, lista pentru PE este una națională, iar organizația Mureș a anunțat deja acum șase luni că îl va susține pentru un mandat de eurodeputat pe fostul ministru Eduard Hellvig.
Norica Nicolai, actual eurodeputat, va deschide lista liberalilor pentru europarlamentare. Pe următoarele locuri se află Adina Vălean, tot europarlamentar, foștii miniștri Ramona Mănescu și Cristian Buşoi, eurodeputatul Renate Weber, Eduard Hellvig şi Mihai Ţurcanu.
Potrivit simulării de distribuire a mandatelor pentru PE realizat în urma sondajului CSCI, PNL ar obține 6 mandate, astfel că fotoliul lui Hellvig ar fi la limită.
PDL merge pe mâna lui Florea
Potrivit aceluiași sondaj citat mai sus, PDL ar obține 4 mandate de eurodeputat. Aflat pe poziția a șaisprezecea, primarul municipiului Tîrgu-Mureș, Dorin Florea, prim-vicepreședinte al PDL la nivel național, nu ar avea șanse să obțină un mandat de eurodeputat. Dar cum arătam mai sus, în cazul PSD, și la democrat-liberali ar putea funcționa același scenariu. Suntem aproape siguri însă că prezența edilului târgumureșean pe lista de candidați este justificată de notorietatea sa și de faptul că poate fi o locomotivă județeană pentru partid, la fel cum vor fi și Gheorghe Falcă, primarul Aradului, George Scripcaru – primarul Brașovului, sau Mircea Hava, edilul-șef al municipiului Alba Iulia.
Lista PDL pentru alegerile pentru PE îi are pe primele patru locuri pe actualii eurodeputați Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu și Marie Jean
În prima jumătate a listei
Potrivit aceluiași sondaj amintit, Partidul România Mare (PRM) nu ar mai obține mandate de eurodeputat la alegerile din 25 mai.
Dar nu este singura problemă cu care se confruntă PRM. La Biroul Electoral Central au ajuns două liste de candidați pentru alegerile pentru PE, una întocmită de PRM condus de Gheorghe Funar și una de PRM al cărui lider este, în continuare, Corneliu Vadim Tudor, europarlamentar de altfel. Și asta cu toate că, în luna martie, Curtea de Apel București a dispus radierea ultimului din Registrul Partidelor Politice.
În primă fază, potrivit liderului PRM Mureș, Constantin Mărgărit Amza, BEC a respins contestația depusă de PRM prezidat de Gheorghe Funar în legătură cu lista ce a fost înregistrată de celălalt PRM, decizia BEC urmând să fie atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Până vom afla care va fi deznodământul acestei telenovele politice, telenovelă care se desfășoară de anul trecut, menționăm că pe lista PRM – aripa Gheorghe Funar – din județul Mureș candidează Augustin Câmpean. Tânăr fermier în comuna Batoș, de profesie inginer, acesta se află pe locul al optsprezecelea pe lista de candidați a PRM.
Calendarul alegerilor
După rămânerea definitivă a candidaturilor, în 17 aprilie se va trage la sorți ordinea pe buletinele de vot a partidelor politice, alianțelor electorale și candidaților independenți. Locurile pentru afișaj electoral vor fi stabilite până în 24 aprilie, responsabilitatea revenindu-le primarilor unităților administrativ-teritoriale din fiecare județ și din municipiul București.
Buletinele de vot vor fi imprimate până în 15 mai.
Campania electorală va începe pe 25 aprilie și se va încheia pe 24 mai, la ora 7.
Votarea începe la ora 6 și se încheie la ora 21.00.
Mai multe despre alegerile europarlamentare găsiți pe www.bec2014.ro, www.roaep.ro, http://www.elections2014.eu.
Alți candidați
PNȚCD: Aurelian Pavelescu, Sebastian Bodu, Maria Stavrositu, Alexandru Ștefănescu și Ion Neacșu
Partidul Mișcarea Populară: Cristian Preda, Siegfried Mureşan, Teodor Baconschi şi Cristian Petrescu.
Partidul Poporului-Dan Diaconescu: Dan Diaconescu și Simona Man, Diana Voiculescu, Liviu Neagu și Radu Orzață.
Alegerile din 2009, în cifre
32,14 % din mureșeni prezenți la vot
155.686 de voturi exprimate, 151.096 au fost validate
Rezultatele au fost următoarele:
UDMR – 74.516 voturi – 49,31 %
Alianţa PSD+PC – 23.776 voturi – 15,73%
PD-L – 19.979 voturi – 13,22%
PRM – 12.634 voturi – 8,36 %
PNL – 12.019 voturi – 7,95 %
Elena Băsescu – 4.711 voturi – 3.11%
PNŢCD – 1.544 voturi – 1.02%
Pavel Abraham – 1.419 voturi – 0,93 %
Forţa Civică – 498 voturi – 0,32%
Ligia Voro