Pe Autostrada A3 C.Turzii-Chețani Asociația Pro Infrastructură a găsit în teren doar subcontractorul Marcotim, cei de la Straco lăsându-se în continuare așteptați. Vedeți filmarea aeriană cu sectorul dintre Chețani și Hădăreni pe care se lucrează la terasamente aici:
Este dezamăgitor că pe acest șantier nu s-a profitat la maximum de vremea prielnică din ultimele săptămâni. În lipsa unui management profesionist pe proiect și a unui flux predictibil de numerar, cei câțiva kilometri pe care terasamentele sunt la cotă nu au fost protejați cu asfalt, iar pe elevațiile structurilor finalizate de Baxcom nu s-au ridicat grinzi, predale și nu s-a armat și betonat placa de suprabetonare. Straco nu și-a respectat romisiunile de deblocare a acestor aspecte în repetate rânduri.
În următoarele zile este așteptată plata unei facturi de 10 milioane de lei spre Straco și mai departe spre subcontractorii și furnizorii de materiale. Această factură nu este suficientă pentru acoperirea tuturor datoriilor, doar Marcotim având restanțe financiare de aproximativ 15 milioane de lei. Deși Straco a promis în repetate rânduri că va mobiliza personal suplimentar pentru realizarea situațiilor de lucrări și a facturilor, până în prezent este restant și la această activitate.Fără un efort susținut din partea tuturor actorilor implicați în contract și mai ales din partea antreprenorului, riscăm, așa cum am mai spus, să ajungem la un șantier părăsit, terminat pe jumătate și la companii autohtone în incapacitate de a plăti salarii sau consumabile și de a continua activitatea. afirmă Asociația Pro Infrastructură.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.