Compania AQUASERV a anunţat, luni, că va lansa în această lună o aplicaţie personalizată destinată dispozitivelor mobile, cum ar fi tablete şi smartphone-uri, prin care să informeze consumatorii cu privire la sistarea apei potabile.
‘Aplicaţia mobilă AQUASERV urmăreşte informarea consumatorilor în timp util cu privire la sistarea furnizării apei potabile din cauza unor avarii pe reţeaua de distribuţie, a unor lucrări de întreţinere sau din cauza restanţelor în plata facturilor, reprezentând o completare firească a strategiei de comunicare on-line, pe care Compania AQUASERV pune accent în ultima perioadă. Merită menţionat faptul că această aplicaţie a fost dezvoltată integral de către doi angajaţi ai companiei’, precizează un comunicat de presă al companiei.
Potrivit sursei citate, odată descărcată gratuit pe dispozitivul mobil, aplicaţia va informa utilizatorul de fiecare dată când apar sistări în furnizarea apei potabile din diferite motive, avarii, lucrări programate sau neplata facturilor. Prin intermediul aplicaţiei consumatorii au acces instantaneu la informaţii precum data, intervalul orar preconizat şi locul în care va fi sistată apa potabilă.
‘Pentru ca acest lucru să se întâmple este necesară, bineînţeles, o conexiune la internet. Compatibilă deocamdată doar cu dispozitivele care rulează sistemul de operare Android, aplicaţia este disponibilă pentru descărcare în magazinul Google Play. Aplicaţia se integrează perfect cu noul site www.aquaserv.ro, care pune la dispoziţia consumatorilor ce doresc să fie informaţi cu privire la activitatea companiei, opţiunile de abonare la Newsletter şi ClientOnLine. Vă reamintim că AQUASERV este prezentă şi în spaţiul social media prin paginile sale din reţelele sociale Facebook, Twitter şi LinkedIn’, se mai arată în comunicat.
Compania AQUASERV S.A. este unul dintre cei mai importanţi operatori regionali în domeniul serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare din România şi singurul operator regional din judeţul Mureş care deţine licenţa clasa I în acest domeniu.
AQUASERV S.A. are 900 de angajaţi iar aria de operare, în continuă extindere, cuprinde oraşele Târgu Mureş, Reghin, Sighişoara, Târnăveni, Luduş, Iernut şi Cristuru Secuiesc precum şi în 76 de localităţi rurale din judeţele Mureş, Harghita şi Bistriţa Năsăud. Lungimea sistemelor de alimentare cu apă potabilă operate este de aproximativ 1100 de km iar cele de canalizare însumează 770 de km. Numărul locuitorilor şi agenţilor economici deserviţi este de peste 300.000, iar cantitatea de apă potabilă facturată anual este de peste 15 milioane metri cubi.
AGERPRES