Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş a anunţat vineri că a demarat proiectul de modernizare bloc operator şi ATI, inclusiv dotări în vederea reducerii riscului de infecţii nosocomiale, cu fonduri PNRR.
Valoarea totală a proiectului este de 8,2 milioane de lei.
„Obiectivul general al proiectului este modernizarea infrastructurii IUBCvT Târgu Mureş şi dotarea cu echipamente şi materiale necesare pentru prevenirea, diagnosticul şi tratamentul infecţiilor asociate asistenţei medicale”, se arată într-un comunicat de presă al institutului.
În cadrul proiectului se va realiza un sistem integrat de control microbiologic al aerului în cele două blocuri operatorii care cuprind cinci săli de operaţii, precum şi a celor două secţii de ATI prin reconfigurare arhitecturală şi asigurare independentă funcţională. De asemenea, se va asigura capacitatea de testare, diagnostic şi stabilire terapie, ca bază pentru orientarea clinică, prin dotarea cu analizoare automate de identificare a microorganismelor şi de efectuare a antibiogramelor.
Conform IUBCvT Târgu Mureş, staţia de sterilizare şi saloanele pentru pacienţi cu risc înalt vor fi dotate cu echipamente destinate reducerii infecţiilor asociate asistenţei medicale, pentru dezinfecţia aerului şi a suprafeţelor (sistem automat de nebulizare pentru dezinfecţia microaeroflorei şi suprafeţelor pe cale aeriană, aparat de dezinfecţie în prezenţa umană, robot de dezinfecţie UV, aparat pentru efectuare de teste rapide de autocontrol, dispozitiv scanner de testare obiectivă a însuşirii corecte a tehnicilor de spălare igienică a mâinilor, sistem de mopuri impregnate pentru procesele de curăţenie dezinfecţie suprafeţe, maşini de spălat/ dezinfectat suprafeţe automate), echipamente de sterilizare şi protecţie, pentru asigurarea asepsiei, sistem de neutralizare materiale contaminate prin compactare, soluţii de management al îmbrăcămintei în blocurile operatorii.
Termenul de implementare a proiectului este noiembrie 2024. AGERPRES