Guvernul a aprobat în ședința de joi, 16 ianuarie 2025, un nou act normativ care aduce modificări importante privind subvențiile APIA, începând din acest an.
Este vorba despre Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr.1571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului Strategic (PS) PAC 2023-2027, finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și de la bugetul de stat care prevede, printre altele următoarele:
– introducerea unei noi ecoscheme privind menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile, denumită ecoschema PD-28;
– corelarea ecoschemei PD-01– Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS) cu modificările aduse la GAEC 8, a ecoschemelor PD-05 – Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale) și PD-28 – Menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile din PS PAC 2023-2027, respectiv translatarea obligației pentru toți solicitanții de plăți în ceea ce privește alocarea unei ponderi din terenul arabil dedicată zonelor și elementelor neproductive, spre o cerință specifică voluntară aferentă ecoschemelor PD-05 și PD-28;
– includerea în definiția hectarului eligibil și a suprafețelor cu destinație piscicolă, utilizate temporar în scop agricol pe întreaga perioadă a anului de cerere, precum și a suprafețelor de teren, utilizate în scop agricol, pe care sunt amplasate obiective pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile, potrivit condițiilor reglementate în legislația națională;
– completarea cheltuielilor eligibile pentru intervențiile aferente sectorului apicol, respectiv includerea în cadrul intervenției IS-A-05 – raţionalizarea transhumanţei a cheltuielilor eligibile privind echipamentele de încărcare-descărcare a stupilor în pastoral, inclusiv cele autopropulsate.
„Actul normativ nu aduce atingere contribuției totale a Uniunii Europene aprobată pentru implementarea intervențiilor din PS 2023-2027, potrivit Deciziei de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C (2022) 8.783 din 7.12.2022 de aprobare a Planului Strategic PAC 2023-2027 al României în vederea unui sprijin din partea Uniunii finanțat de Fondul European de Garantare Agricolă și de Fondul European Agricol pentru dezvoltare rurală, cu modificările și completările ulterioare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).