În orașul nostru pașnic și multicultural, duminică dimineața începe cu ciripit de păsărele. Soarele răsare timid peste blocurile adormite încă, vântul adie ușor fluturând drapelul cel nou înfipt pe casa liftului.
Ca la un semnal începe un dangăt isteric, o înregistrare nu prea reușită de clopote, peste care imediat curge un alt concert de chemare la slujba de duminică. Un alai de enoriași la țol festiv urcă dealul spre bisericile ungurești. Pe drumul principal, grupuri mai mici de credincioși, dar la fel de festiv îmbrăcați, escaladează scările catedralei. Un concert polifonic reduce la tăcere păsările dimineții.
Nerăbdători să înceapă nunta, pe o străduță laterală un grup de muzicanți își exersează instrumentele, atacând apoi cu putere fiecare piesă din repertoriul propriu. Vacarmul e total. Ding-dang, bing-bang în acordurile însuflețite ale cântecului instrumental ”ia-ți mireasă ziua bună!”
Într-un moment de respiro al clopotelor se aude vocea gravă a popii de la catedrală, ”Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește”…
Oamenii urcă dealul în liniște pentru a doua slujbă pe la biserica reformată. Își grăbesc pasul când începe un nou dangăt de clopote.
De la biserica catolică se aude un cântec religios în surdină, acoperit în scurt timp de un concert de claxoane: să afle tot poporul că e nuntă în cartier. Trec mașini luxoase întrecându-se în claxonat. Slab concert. Nu impresionează pe nimeni! Enoriașii se feresc totuși din calea lor, iar mașinile trec strălucind sub razele soarelui ce se cațără tot mai sus pe cer.
Din străduța laterală pornește adevăratul alai de nuntași, semn că mireasa și-a luat ziua bună de la tată, de la mumă și amu-i amu! Concertul primilor a fost un miaunat de pisică față de ce sunete scot „gipanele” turate, mașinile bengoase. Un vacarm asurzitor…Parcă a fost interzis claxonatul în oraș?
Ce să vă mai mirați! Uite că în mijlocul alaiul de nuntași e și o mașină a poliției! E drept că nu claxonează, de teamă să nu sperie nuntașii? Ori avem de a face cu tradiționala dubla măsură? Quod licet Iovi, non licet bovi! Mai pe românește, ce e permis lui Jupiter nu e permis boului.
După ultima mașină din alaiul de nuntași, aproape de mijlocul drumului, pe lângă șirul de vehicule parcate, o apariție bizară vă trezește la realitate. Încă se aud din depărtare claxoanele, dar imaginea celor doi ce se grăbesc ( teoretic, căci unul e în scaunul cu rotile) să prindă nuntașii la ieșirea din biserică vă lasă un gust amar.
Un ultim dangăt de clopte anunță miezul zilei. De acum liniștea patriarhală se reinstalează ușor. Prin geamurile deschise se aud clinchete de vase, tacâmuri și pahare. E ora mesei. Cu burta plină cui îi mai pasă de dubla măsură? Mofturi burghezești!
Erika Mărginean