Proiectul „CS Olimpic – 100% handbal tîrgumureșean” începe să își arate roadele. După 11 etape disputate în eșalonul secund al handbalului românesc, sportivele noastre, Monica Bărăbaș și Andreea Târșoagă, componente ale Lotului Național de Junioare al României, au reușit să înscrie fiecare peste 100 de goluri, fiind principalele marcatoare ale echipei în Divizia A.
După victoria categorică obținută pe teren propriu împotriva echipei KSE Tîrgu Secuiesc (39-27), Andreea și Moni au primit din partea clubului câte un trofeu pentru a-și aduce aminte peste ani de faptul că la doar 16 ani reușeau să încânte spectatorii cu o mulțime de goluri spectaculoase. La finalul jocului, am încercat să aflăm ce sentimente le încearcă după o astfel de realizare:
Monica Bărăbaș: „Mulțumesc în primul rând! Având în vedere că este vorba despre o competiție de senioare și un nivel mai înalt, motivația este mult mai mare, la fel și obiectivele. La început a fost mai greu deoarece nu știam ce înseamnă cu adevărat aceste meciuri, dar după alte câteva partide, am început să ne obișnuim și eu și fetele, spun fetele pentru că fără ele nu reușeam această performanță și vreau să le mulțumesc și lor că au încredere, la fel cum au și antrenorii în mine și în noi. Ei imi dau puterea de a realiza tot ce am realizat până acum. Sper ca împreună să reușim la fel de multe câte am reușit și până acum.”
Andreea Târșoagă: „Mă bucur mult că, împreună cu echipa mea, am făcut pasul spre un alt nivel. Meciurile din Divizia A ne ajută să acumulăm experiența având ocazia să jucăm împotriva unor echipe cu un bagaj de cunoștințe mai vast. În ultimul meci, am reușit să marchez al 100-lea gol în Divizia A. Am avut un parcurs bun, fiind ajutată de către coechipierele mele și, totodată, de către antrenorii care ne insuflă meci de meci bucuria de a juca handbal. Atmosfera frumoasă este redată și de către cei din tribună, simțindu-ne susținute mereu, indiferent de scorul de pe tabelă. De la primul meci am evoluat atât pe plan individual, cât și ca echipă. Îmi doresc ca în continuare să creștem împreună și să reușim să ne atingem obiectivele propuse.”
Luni, 27 Noiembrie 2017, intr-un joc contând pentru etapa a XII-a a Diviziei A, CS Olimpic întâlnește în deplasare Național Rm. Vâlcea. Imediat după disputarea jocului, Andreea și Moni se vor deplasa la Cisnădie pentru a răspunde convocării la acțiunea Lotului Național de Junioare al României care se pregătește pentru Campionatul Mondial din 2018. În data de 2 și 3 Decembrie, România va disputa la Cisnădie două jocuri bilaterale de pregătire în compania echipei naționale a Poloniei.
Sursa: CS Olimpic.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.