Primarul din Târnăveni, Sorin Megheşan, a anunţat, miercuri, că municipalitatea va ridica un monument în cinstea primei plăci de aluminiu din România care a fost turnată în 1942 de către Uzina Nitrogen din acest oraş.
‘Prima placă de aluminiu din România a fost turnată la Fabrica Nitrogen din Târnăveni, în 1942. Este o pagină fundamentală a memoriei oraşului nostru, dar şi a României. Când Europa era în război, România Regală condusă de Majestatea Sa, Mihai I, scria istorie pentru oamenii din Târnăveni. Din păcate, mulţi din cei care au urmat unor mari conducători nu au ştiut să se ridice la dimensiunea predecesorilor. Datoria noastră este să respectăm faptele trecutului. Puteţi vedea la Muzeul din Târnăveni acest obiect rar pe care l-am readus acasă în urmă cu doi ani, iar în august, la Zilele oraşului, vom crea un moment special dedicat istoriei Nitrogenului. Am vrut să vă arăt astăzi această piatră a temeliei Târnăveniului, în semn de respect pentru Ziua Regalităţii’, a arătat Sorin Megheşan, pe o pagină de socializare.
Primăria municipiului Târnăveni a reuşit, în 2015, achiziţionarea, de la un colecţionar, a primei plăci de aluminiu din România, care provine din prima şarjă turnată de Fabrica Nitrogen din oraş, în 1942, pe care a depus-o în Muzeul Municipal Târnăveni.
Pe placheta aflată acum în Muzeul Municipal Târnăveni este înscris anul 1942 şi textul ‘Primul aluminiu făcut în România la Uzinele Nitrogen din Târnăveni sub domnia glorioasă a M.S. Regele Mihai I şi conducerea Mareşalului Ion Antonescu la iniţiativa ing. I. Gigurtu, preşedintele societăţii Nitrogen’.
Fabrica Nitrogen a fost construită în 1916 în Târnăveni, fiind o uzină de materiale explozibile şi gaze de luptă, ocazie cu care s-au pus bazele viitoarei platforme chimice cunoscută după 1990 ca S.C. BICAPA S.A. Târnăveni.
Primele capacităţi de producţie au fost puse în funcţiune în anul 1916 sub denumirea de Fabrica Nitrogen, ulterior, alături de această fabrică s-a construit Uzina Chimico-Metalurgică Mica, cele două unităţi formând Combinatul Chimic Târnăveni. Acest combinat s-a despărţit în 1989 în BICAPA şi Carbid Fox.
Combinatul BICAPA Târnăveni a fost privatizat prima oară în 2002, când a fost cumpărat de o persoană fizică din SUA, a revenit ulterior în posesia statului şi a fost privatizat din nou şi închis în 2007, după ce toate bunurile au făcut obiectul executării silite.
AGERPRES