Preşedintele Comunităţii Evreieşti din judeţul Mureş, Vasile Dub, a anunţat luni că există un proiect pentru construirea, la Târgu Mureş, a unui monument în memoria celor 341 de elevi care au fost deportaţi la Auschwitz şi nu s-au mai întors.
Vasile Dub a spus că a fost depus un proiect la Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România prin care solicită salvarea plăcii comemorative cu numele celor 341 de copii ucişi la Auschwitz din clădirea fostei şcoli evreieşti, care va fi vândută şi, cel mai probabil, demolată. Liderul Comunităţii Evreieşti a spus că singura dorinţă a sa este ca acea placă să fie salvată şi să fie amplasată pe un monument, care să fie ridicat în acel loc, indiferent care va fi destinaţia terenului în cele din urmă. ‘Ceea ce ne interesează este ca, indiferent cui vinde Fundaţia Caritatea această clădire, acea tablă comemorativă, într-un fel sau altul, să fie apărată, în sensul că vânzătorul se angajează să aibă grijă ca predarea să se facă cu tablă cu tot, iar cumpărătorul se angajează ca pe locul acela să se accepte realizarea unui monument, care în cel mai rău caz este punerea acestei table undeva în afara clădirii şi să rămână urma faptului că acolo a fost o şcoală evreiască. Acest monument dorim să înglobeze tabla sau orice altceva care este acceptat de viitorul proprietar. Noi ne pregătim pe altă linie să facem un concurs de proiect de artă plastică pentru acest monument, 341 de copii merită un monument’, a declarat presei Vasile Dub.
Acesta a spus că proiectul nu se doreşte a fi unul de amploare, ci doar ceva simbolic ca pe locul respectiv să rămână scris ceva despre şcoală şi despre cei 431 de copii ucişi. ‘Aceşti copii erau elevi, toţi cei care aveau sub 15 ani au fost, a doua sau a treia zi după deportare, gazaţi la Auschwitz. Aceasta era o şcoală elementară şi practic au fost ucişi în proporţie de 90%’, a spus liderul Comunităţii Evreieşti din judeţul Mureş.
Vasile Dub a precizat că din judeţul Mureş, care era sub ocupaţie ungară, au fost deportaţi aproape 6.000 de evrei şi că adunarea acestora în ghetoul de la Târgu Mureş a durat doar trei zile. ‘În Transilvania este vinovat guvernul de atunci că i-au adunat, i-au dus în ghetou, în trei zile i-au strâns aici. I-au strâns atât de rapid încât chiar şi nemţii au fost încântaţi de această rapiditate, dar nu au fost mai grozavi fasciştii unguri faţă de fasciştii români sau invers. Când încercăm să facem aceste comparaţii, câţi au omorât unii şi câţi alţii, este catastrofal pentru că ne batem la sute de mii de oameni. S-a întâmplat, dar eu zic că intrăm pe un făgaş greşit când încercăm să facem comparaţii sau distincţii între ce s-a întâmplat aici şi ce s-a întâmplat acolo’, a afirmat Dub.
În privinţa iertării celor care au contribuit la masacrarea evreilor în cel de-al doilea Război Mondial, Vasile Dub crede că aceasta ‘este o problemă personală’ şi ‘dacă un supravieţuitor al Holocaustului a iertat, este perfect’.
AGERPRES