Morgan Stanley, una dintre cele mai mari și importante bănci de investiții din lume, a finalizat procesul de achiziție a activelor imobiliare deținute la nivel local de AEW Europe, respectiv America House din centrul Bucureștiului și Promenada Târgu Mureș, AEW ieșind astfel de pe piața locală după un deceniu de activitate în România, potrivit surselor Profit.ro.
Proprietățile AEW Europe din România erau deținute prin vehiculul investițional PBW II, lansat în 2006. Vânzarea a fost determinată și de faptul că fondul de investiții a atins maturitatea și trebuia să restituie banii investitorilor. Morgan Stanley intră, astfel, pe piață prin achiziția clădirii de birouri America House din Piața Victoriei din București, de lângă sediul Guvernului, și a centrului comercial Promenada Mall din Târgu Mureș, într-o tranzacție estimată de Profit.ro la 150 de milioane de euro. Vânzătorul celor două proprietăți a fost asistat de companiile de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, pentru birouri, și de JLL Romania, pentru mall, iar cumpărătorul, de platforma Add Value Management, lansată de David Hay după ce a plecat de la conducerea AFI Europe România. Cele două clădiri au fost scoase la vânzare încă de la finalul anului 2016, iar procesul de due diligence a fost unul anevoios. AEW Europe a plătit pe cele două active peste 210 milioane euro în urmă cu mai bine de zece ani. La sfârșitul lunii septembrie din 2015, portofoliul local al AEW era evaluat la 136 milioane euro.
Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/real-estate-constructii/exclusiv-una-dintre-marile-tranzactii-imobiliare-ale-anului-a-fost-finalizata-morgan-stanley-printre-cele-mai-mari-si-importante-banci-de-investitii-din-lume-intra-in-romania-19122472