În perioada 18-20 august se vor organiza Zilele orașului Iernut. Cu această ocazie, pe lângă distracție și mâncare, iernuțenii vor avea parte și de multe concursuri sportive. Printre acestea amintim cros, pescuit, fotbal, volei sau handbal.
Fir întins
Astfel, dumincă 20 august, începând cu ora 07.00 se va desfășura Concursul de pescuit „Fir întins”. Evenimentul se va desfășura la Lacul de pescuit „La Doctoru”, iar câștigătorii locurilor I-III vor primi diplome și premii, dar vor exista și premii pentru „Cel mai mare pește”; „Cel mai mic pește”, „Cel mai tânăr pescar”; „Cel mai în vârstă pescar”.
Meci de fotbal Nord-Sud
Duminică, 20 august, ora 10:00, pe terenul de fotbal Cornel Orza se va desfășura tradiționalul meci de fotbal Nord-Sud. Meciul are o tradiție de peste 70 de ani, în 1975 având loc prima astfel de competiție. La începuturi echipele erau formate din jucători de pe strada D. Traiana și Centru, iar începând cu 1995, cu prilejul evenimentului Zilele orașului iernut, s-a „legiferat” așa-numitul meci „NORD contra SUD” (jucătorii având domiciliul pe strazile din partea stângă a E60 contra jucătorii cu domiciliul pe străzile din partea dreapta E60). Din 1998, limita de vârsta a fost impusă la 35 de ani.
Volei mix
Sâmbăta, 19 august, la Sala de sport, iernuțenii sunt invitați să susțină echipa Iernutului ce va participa la concursului de volei mixt, la ora 09:00.
Handbal
Un meci demonstartiv de handbal va fi organizat, tot cu ocazia Zilelor orașului, duminică, 20 august, începând cu ora 10:30, la Sala de sport a orașului Iernut.
Cristina Vancea