România și-a exercitat Președinția semestrială a Consiliului UE (PRES CONS UE), organizând pe durata mandatului o vizită pe teritoriul său pentru reprezentanții permanenți în cadrul Comitetului Politic și de Securitate (COPS) de la Bruxelles, la care au participat și consilierii acestora (NICOLAIDIS). La acest eveniment au fost invitați și reprezentanții Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), Comisiei Europene (COM), Secretariatului General al Consiliului și Serviciului Juridic al Consiliului.
Municipiul Sighișoara a avut privilegiul de a fi ales printre punctele de promovare a valorilor naționale a statului membru al UE care și-a exercitat Presedinția semestrială a Consiliului UE, România.
Pe parcursul vizitei și la finalul acesteia, România s-a bucurat de o evaluare pozitivă primită din partea participanților. Vizita Cetății Medievale Sighișoara a contribuit la o mai bună cunoaștere a istoriei, culturii și geografiei țării noastre și la consolidarea profilului și imaginii României în cadrul UE.
În contextul programului oficial al Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, Ministerul Culturii și Identității Naționale și Institutul Naţional al Patrimoniului, cu sprijinul Municipiului Sighișoara, a organizat în luna aprilie a.c. conferinţa „Patrimoniul european: experienţe comune şi particularităţi regionale”.
Ministrul Afacerilor Externe, domnul Teodor Meleșcanu a adresat primarului municipiului Sighișoara, prof. Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, mulțumiri pentru sprijinul acordat cu profesionalism, seriozitate și dinamism pe durata vizitei.
Primarul Municipiului Sighișoara
Prof. Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean