Trei echipaje de pompieri ale Detașamentului Târgu Mureș ce încadrează o autospecială de stingere, o autoscară mecanică de intervenție și lucru la înălțimi și o ambulanță SMURD C1 Terapie Intensivă Mobilă intervin în municipiul Târgu Mureș, strada Aleea Tâmplarilor, pentru acordarea de îngrijiri medicale a 2 muncitori căzuți de pe o schelă culisabilă desprinsă parțial de pe un bloc și îndepărtarea pericolului de cădere a acesteia. Victimele de sex masculin au fost preluate de echipajul SMURD C1 și un echipaj medical SAJ și au fost transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare cu suspiciune de multiple fracturi.
Se acționează pentru îndepărtarea pericolului de cădere a schelei montate cu scopul unor lucrări de izolare a blocului.
Sg.maj. Oltean Georgiana – purtător de cuvânt al ISU Mureș
Astăzi, în jurul orei 16:00, polițiștii Biroului de Investigații Criminale ai Poliției municipiului Târgu Mureș au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la un accident de muncă.
În fapt, doi bărbați, în timp ce executau lucrări de reabilitare termică la un imobil de pe strada Tâmplarilor din Târgu Mureș, ar fi căzut de pe schelă și ar fi suferit leziuni.
Aceștia au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, au fost informați reprezentații Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureș.
De asemenea, polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.