În urma retragerii unui candidat de pe lista S.O.S. România pentru Senat şi a respingerii înregistrării listelor depuse de Partidul Oamenilor Tineri pentru Senat şi Camera Deputaţilor de către Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană 28 Mureş, în judeţ au rămas valabile 189 de candidaturi din partea a 19 formaţiuni politice.
Din cele 189 de candidaturi admise, 125 sunt pentru Camera Deputaţilor şi 64 sunt pentru Senat, acestea fiind depuse de Partidul Sănătate Educaţie Natură Sustenabilitate Român, Partidul Naţional Conservator Român, Partidul Social Democrat Independent, Partidul Alternativa Pentru Demnitatea Naţională, Partidul Ecologist Român, Partidul Reînnoim Proiectul European al României, Partidul Patrioţii Poporului Român, Partidul Noua Românie, Partidul România în Acţiune, S.O.S. România, Forţa Dreptei, Alianţei pentru Unirea Românilor, Partidul Naţional Liberal, Partidul Social Democrat, Uniunii Salvaţi România, Partidului Alianţa Naţional Creştină, Partidului Social Democrat Unit, Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi (DREPT) şi Uniunea Democrată Maghiară din România.
Opt din cele 19 formaţiuni politice au înregistrat liste complete de candidaţi, la polul opus fiind patru formaţiuni care au câte o candidatură la Senat şi la Camera Deputaţilor (Partidul Noua Românie, Partidul Patrioţii Poporului Român, Partidul Ecologist Român şi Partidul Sănătate Educaţie Natură Sustenabilitate Român).
În judeţul Mureş nu a fost înregistrată nicio candidatură independentă.
Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană 28 Mureş a luat act de declaraţia pe proprie răspundere, privind renunţarea la candidatură a lui Victor Adrian Caţavei, care figura pe lista de candidaţi ai S.O.S. România pentru alegerea Senatului.
Dintre parlamentarii aflaţi în funcţie cel puţin trei deputaţi se află pe locuri eligibile: Dumitriţa Gliga, prima pe lista PSD pentru Camera Deputaţilor, Csép Éva Andrea, prima pe lista pentru Camera Deputaţilor a UDMR şi, posibil, Kolcsár Anquetil Károly, aflat pe poziţia a treia, precum şi deputatul Adrian Giurgiu, pe lista de candidaţi ai USR Mureş.
Pe lista candidaţilor pentru Senat se află pe poziţii eligibile reprezentanţii UDMR, Novák Levente şi Császár Károly, ambii senatori.
PSD Mureş a optat pentru Senat pentru o listă complet nouă, la fel procedând şi organizaţiile judeţene ale PNL şi AUR, aceste formaţiuni având liste cu nume noi atât pentru Senat, cât şi pentru Camera Deputaţilor. AGERPRES
Mureş: Candidat al S.O.S., retras din cursă; 189 de candidaţi din partea a 19 formaţiuni politice
Category: Stirile Punctul