Mureș: De ce subiectul ”urșii” va fi mult mai complicat în 2025? Află care sunt zonele cu pericol crescut!
Mureș: De ce subiectul ”urșii” va fi mult mai complicat în 2025? Află care sunt zonele cu pericol crescut!

Mureș: De ce subiectul ”urșii” va fi mult mai complicat în 2025? Află care sunt zonele cu pericol crescut!

Târgu Mureș și județul Mureș

În zona noastră urșii au devenit un subiect cotidian, nu ne mai sperie, nu ne mai miră, ne-am obișnuit că fac parte din peisaj. S-ar putea ca în 2025 să începem să ne îngrozim un pic și dacă aveți câteva minute vă explicăm și de ce.

2025 nu e ”an de ghindă”

Cum natura își continuă nestigherită existența ciclurile acesteia se pot măsura, identifica. Anul 2025 nu va fi un an de ghindă pentru că anul trecut a fost un an abundent astfel că bătălia pe hrană va fi mai aprigă în această vară / toamnă față de 2024. Peste asta adăugăm un amalgam de creștere a populației de urși cu o rată estimată undeva între 10 și 30 % la nivel național chiar și după recoltarea cotei anuale de aproximativ 400 de exemplare. Iar concurența urșilor pe subiectul hrană este și ea scăpată de sub control: se estimează o creștere exponențială în ultimii 5 ani a numărului de șacali din județul Mureș; haitele de lupi din zona de nord – nord-est a județului Mureș încep să creeze găuri sesizabile în șeptelul de cerbi, căprioare, căpriori și căprițe; etc. Ca și pradă putem vorbi și de subiectul mistreți. Deși numărul acestora este în creștere în zona noastră, turmele încă nu sunt refăcute după ce au fost decimate de pesta porcină între 2020 și 2022. Toți acești factori lucrează cumva cumulativ într-o singură direcție: sunt șanse mari să ne vedem mai des în 2025 cu ursul decât ne-am dori.

Târgu Mureș: unde sunt urșii?

Punctul.ro împreună cu specialiștii în domeniu au construit o hartă a zonelor cu cel mai ridicat grad de risc pentru întâlniri neprogramate cu Moș Martin. Nu e greu de înțeles că zonele limitrofe care au pădure în imediata apropiere sunt cele mai expuse: Platoul Cornești conduce detașat, urmată de strada Viile Dealul Mic, zona Budiului.

Dar așa cum vedeți pe hartă toate zonele cu pădure sau măcar vegetație mai abundentă sunt zone locuite de urși. Trebuie să știți că zonele încercuite cu roșu sunt zone confirmate și răsconfirmate ca fiind populate cu urșiși se estimează că în jurul municipiului Târgu Mureș, adunate toate zonele încercuite, ar adăposti un minim de 70 de urși cu densități mai mari în zonele împădurite.

Nu este exclus nici să vă întâlniți cu ursul în pâlcuri de vegetație mai deasă cel mai bun exemplu fiind cel din imediata apropiere a localității Gheorghe Doja unde ursul și-a făcut culcuș în albia împădurită a unui mic pârâu – localnicii zic că ursul stă în tufiș la propriu, sau exemplul de la Cornești unde și-a făcut culcuș într-un desiș aflat la 300 de metri de ultima casă locuită.

Zonele de risc

Trebuie discutat, în primul rând, despre traseele turistice. Nimeni nu zice să nu ieșiți pe trasee, dar ca să ieșiți pe aceste trasee trebuie să respectați niște reguli simple și sunt zeci de articole pe acest subiect: mergeți în grupuri, din când în când faceți gălăgie să fiți auziți / văzuți, nu duceți cu voi mâncare neambalată corespuzător – ursul are un miros cum nici nu vă puteți închipui, etc.

În al doilea rând, zonele dens populate din preajma pădurilor. Pe lângă cartierele enumerate deja din interiorul municipiului Târgu Mureș, mai adăugăm localitățile care se află între fâșii de pădure: Livezeni, Ivănești, Corunca, Bozeni, Budiul Mic, Vălureni, Chinari, Bărdești, Pănet, Hărțău unde ursul poate fi în traversare, poate fi atras de mirosuri, etc.

Nu în ultimul rând trebuie înțeles că un urs poate porni azi de la Platoul Cornești, să ajungă în 2 zile pe la Miercurea Ciuc, apoi să se apropie tare de orașul Brașov și peste o săptămână să fie înapoi la Platoul Cornești. Și asta nu e o poveste, este realitatea măsurată cu zgardă în urmă cu câțiva ani.

Concluzia este că urșii pot fi oriunde iar zonele indicate de noi mai sus sunt doar orientative, unde s-a semnalat des – sau constant – prezența urșilor.

Vom continua.

Cristian Teodorescu