Numărul şomerilor a crescut în septembrie faţă de august în cinci din cele şase judeţe din Regiunea Centru, excepţie făcând Covasna, unde s-a înregistrat o scădere de 5,06% (359 persoane), judeţ în care se menţine totuşi cea mai ridicată rată a şomajului dintre acestea, potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES de către Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba.
La sfârşitul lunii septembrie, numărul şomerilor înregistraţi în Regiunea Centru a fost de 59.129, cei mai mulţi bărbaţi, reprezentând 13,37% din numărul total al şomerilor înregistraţi la nivel naţional. Numărul şomerilor a crescut faţă de luna august cu 0,33% (195 persoane), iar faţă de septembrie 2011 a scăzut cu 0,49% (-295 persoane).
La nivelul Regiunii, cei mai mulţi şomeri se găsesc în judeţul Mureş (13.498), urmat de Alba (11.419) şi Braşov (10.866), iar cei mai puţini în judeţele Covasna (6.723) şi Sibiu (7.587). Faţă de luna anterioară, numărul şomerilor a crescut în aproape toate judeţele regiunii, excepţie făcând Covasna.
Rata şomajului calculată ca raport între numărul şomerilor şi populaţia activă civilă (la 1 ianuarie 2012) a fost în luna septembrie de 5,5%, cu 0,5 % mai ridicată decât cea a întregii ţări (5%).
Cea mai mare rată a şomajului a fost înregistrată în judeţele Covasna (7,5%) şi Alba (6,7%), iar cea mai mică în judeţele Sibiu (4,1%) şi Braşov (4,5%), se menţionează în comunicatul DRS Alba.
AGERPRES