Campionatul European de la Plovdiv a programat marți, 7 martie 2017, ultimele două probe individuale pentru juniori: spadă feminin și sabie masculin.
De la ora 9:00, 87 de sportive s-au duelat în proba de spadă juniori feminin individual. România a fost reprezentată de patru sportive: Alexandra Predescu (CSA Steaua), Bianca Benea (CSM Oradea), Zsuzsa Schlier (CSS Târgu Mureș), Denisa Barosan (CSA Steaua). Antrenor echipă: Cornel Milan.
Cel mai bun rezultat al delegației României a fost obținut de către Zsuzsa Schlier. Legitimată la CSS Târgu Mureș, Zsuzsa a fost la un pas de medalie, fiind eliminată pe tabloul de 8 de italianca Alessandra Bozza, scor 3-8.
Cele patru spadasine din România au încheiat concursul de la Plovdiv pe următoarele poziții: Zsuzsa Schlier (CSS Târgu Mureș) – locul 7, Denisa Barosan (CSA Steaua) – locul 27, Bianca Benea (CSM Oradea) – locul 57 și Alexandra Predescu (CSA Steaua) – locul 58.
Mureşeanca Zsuzsa Schlier, locul 7 în proba de spadă a junioarelor, la Europenele din Bulgaria
Category: Stirile Punctul