Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş a încheiat acorduri de recunoaştere cu inculpaţii L.I.M. şi M.E., prin care a dispus condamnarea acestora la pedeapsa de 1 un şi 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabilirea unui termen de încercare de 2 ani, respectiv prestarea de muncă neremunerată în folosul comunităţii timp de 60 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
În fapt, mai multe persoane de pe raza judeţului Mureş au achiziţionat din spaţiul intracomunitar animale vii şi concentrate alimentare pentru animale pe care le comercializau ulterior pe piaţa internă, fără a-şi declara veniturile obţinute din aceste operaţiuni comerciale şi fără ca actele de comerţ să fie efectuate prin intermediul unor societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate pentru astfel de activităţi, pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale către bugetul de stat.
În cauză, procurorul de caz a dispus participarea autorizată la anumite activităţi a organelor de urmărire penală din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş – Serviciul de Investigarea a Criminalităţii Economice, ocazie cu care s-a constatat că, în două situaţii, persoanele care făceau obiectul dosarului au oferit sume de bani drept mită, în valoare totală de 500 lei, pentru ca ofiţerii de poliţie să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu. Astfel, poliţiştii au sesizat procurorul de caz cu privire la faptul că inculpaţii L.I.M. şi M.E. le-au oferit, cu titlu de mită, sume de bani pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi a nu dispune măsurile legale în dosarele penale întocmite.
Ca urmare a acestui fapt, procurorul de caz a delegat organele de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş pentru efectuarea mai multor acte de urmărire penală.
Comunicat de presă
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.