.
Din 2005 încoace, zeci de pasionaţi de automobilism, de off-road şi de aventură pleacă la drum, din Budapesta înspre Africa, în raliul Budapesta-Bamako, cel mai mare raliu din lume dedicat în principal amatorilor.
„Avem o etapă de 3 zile, de 3.300 de km, până la Marrakech, în Maroc. Fiecare își poate alege traseul, unii vor merge cu feribotul din Italia, noi vom merge cu mașina până aproape de Marrakech. Până în 3 februarie trebuie să fim în Marrakech. După aceea încep etapele zilnice, off-road-ul propriu-zis” a afirmat Ovidiu Morar, unul dintre participanți.
Vă veţi întreba, probabil, ce-i îndeamnă pe aceşti entuziaşti să plece la un drum atât de greu? Şi ce ne îndeamnă şi pe noi, echipa NO’Hai în Africa, să facem acelaşi lucru, până la urmă?
În primul rând, cam ceea ce l-a îndemnat, acum aproximativ un secol şi jumătate, şi pe celebrul explorator scoţian David Livingstone: dorinţa de cunoaştere, curiozitatea, setea de a şti şi de a vedea cu proprii ochi, chemarea aventurii etc.
Budapesta-Bamako nu este, însă, doar atât, ci cu mult mai mult.
Dincolo de adrenalina explorării unor ţinuturi despre care cei mai mulţi dintre noi ştiu doar din cărţile lui Jules Vernes sau de la geografie, mai e şi factorul solidarităţii umane.
Cel al cunoaşterii nu doar a unor ţinuturi noi, ci şi a altor oameni. Ţine, dacă vreţi, de caracterul de animal social al fiinţei umane.
” La Budapesta-Bamako mergem să cunoaştem alţi oameni. Oameni care trăiesc în condiţii mai grele decât ne putem imagina că se poate trăi şi pentru care orice ajutor, cât de mic ar fi el, este binevenit.E o latură caritabilă care s-a dezvoltat ediţie cu ediţie şi fără de care raliul Budapesta-Bamako şi-ar pierde, în bună măsură, însăşi raţiunea de a mai exista.Nu mergem doar să vedem cum trăiesc semeni mai puţin norocoşi decât noi. Mergem să şi ajutăm. După posibilităţile noastre însele şi după cele ale celor ce ne sunt alături.O să începem chiar de aici, de acasă: vom merge în vizită la două comunităţi izolate, sărace, cărora le vom duce rechizite şcolare pentru copii, îmbrăcăminte, încălţăminte.Aşa cum vom proceda şi o dată ajunşi pe continentul negru ” au afirmat participanții.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.