Angajaţii din judeţul Cluj resimt cel mai mult povara financiară a ratelor lunare plătite pentru achiziţia unui apartament cu una sau două camere, deşi salariile din judeţ sunt mai mici decât cele din Capitală, potrivit unei analize realizate de platforma de imobiliare Storia.ro.
Astfel, chiar dacă salariul mediu net din Cluj-Napoca este cu 18% mai mic decât cel din Bucureşti, angajaţii clujeni plătesc rate cu 15% mai mari decât bucureştenii pentru achiziţia aceluiaşi tip de garsonieră. În cazul achiziţiei unui apartament cu 2 camere, rata lunară plătită pentru un credit prin Prima Casă echivalează cu 47% din salariul mediu al unui angajat clujean, cu mult peste media Bucureştiului, de numai 34% din venitul lunar.
Pentru apartamentele cu 3 şi 4 camere, cele mai mari rate sunt în judeţul Constanţa. La polul opus, Hunedoara este cel mai avantajos judeţ din România din punctul de vedere al ponderii pe care o are rata lunară de achiziţie a unei locuinţe în salariul mediu, indiferent de tipul de imobil achiziţionat.
La nivel naţional, achiziţia unei locuinţe în rate lunare prin programul Prima Casă reprezintă un cost echivalent cu valori între 20% şi 46% din salariul lunar mediu net, în funcţie de tipul de imobil cumpărat.În cazul unui credit ipotecar standard, rata lunară pentru cumpărarea unei locuinţe variază între 19% şi 44% din salariul mediu net la nivel naţional.
“În momentul acesta, Clujul trece printr-o perioadă de creştere similară cu cea din anii 2007-2008. Oraşul se dezvoltă foarte rapid, cererea a ajuns să fie mult mai mare decât oferta şi, în acest context, din ce în ce mai mulţi oameni trec peste bariera preţului cu gândul că fac o investiţie de lungă durată. Cu siguranţă preţurile se vor stabiliza în următoarele 12 luni, iar procesul de vânzare va fi unul mult mai calculat şi mai bine informat“,explică Sorin Bălan, Head of Storia.ro şi OLX.ro Real Estate.
Garsoniere
Rata lunară pentru o garsonieră consumă, în medie, 20% din salariul mediu net al unui angajat care a achiziţionat o astfel de locuinţă prin programul Prima Casă. În cazul unui credit imobiliar standard, rata lunară a unei garsoniere reprezintă 19% din venitul lunar al unui angajat la nivel naţional.
Clujenii plătesc cele mai mari rate lunare, indiferent de modul de creditare ales. Astfel, pentru o garsonieră achiziţionată prin programul Prima Casă, rata lunară este de 32% din salariul mediu net din judeţ şi 30% din salariul lunar dacă e cumpărată prin credit imobiliar standard.
După judeţul Cluj, primele poziţii sunt ocupate de Dolj, Iaşi, Mureş, Braşov, Bihor, Prahova şi Brăila. Capitala se sitează pe poziţia a 15-a.
La polul opus se găseşte judeţul Hunedoara, unde achiziţia unei locuinţe cu o cameră consumă numai 10% din salariul unui angajat plătit cu salariul mediu la nivel judeţean, indiferent dacă este cumpărată prin Prima Casă sau prin credit standard.
Apartamentele cu 2 camere
Rata lunară pentru un apartament cu 2 camere consumă, în medie, 34% din salariul mediu net al unui angajat care a achiziţionat o astfel de locuinţă prin programul Prima Casă. În cazul unui credit imobiliar standard, rata lunară pentru achiziţia unei locuinţe cu 2 camere reprezintă 32% din salariul lunar net al unui angajat.
Pentru o locuinţă cu 2 camere, un angajat clujean care obţine salariul mediu net va plăti 47% din veniturile sale lunare net (dacă achiziţionează locuinţa prin Prima Casă) şi 45% dacă o va cumpăra prin credit imobiliar standard.
Imediat în clasamentul judeţean, urmează Constanţa, Dolj, Timiş, Iaşi, Maramureş, Bihor şi Braşov. Ratele cel mai puţin împovărătoare se găsesc în judeţele Hunedoara, Giurgiu, Harghita, Mehedinţi şi Teleorman.
Apartamentele cu 3 şi 4 camere
În majoritatea judeţelor, costul unui apartament cu 3 camere este similiar cu cel al unui apartament cu 4 camere raportat la povara pe care ar reprezenta-o pentru un salariat plătit la nivelul salariului mediu din judeţ, în aceleaşi condiţii de creditare.
Angajaţii constănteni care vor să-şi cumpere un apartament cu 3 camere vor plăti o rată echivalentă cu 58% din salariul lunar dacă o achiziţionează prin programul Prima casă. Dacă achiziţia se face printr-un credit imobiliar standard, rata lunară va consuma numai 57% dn salariul lunar.
Pentru apartamentele cu 4 camere, un angajat care obţine salariul mediu net din Constanţa va plăti 46% din veniturile sale lunare nete (dacă achiziţionează apartamentul prin Prima Casă) şi 44% dacă va cumpăra locuinţa prin credit imobiliar standard (cu avans de 15%).
La polul opus este tot situaţia din judeţul Hunedoara, unde achiziţia unui apartament cu 3 camere consumă doar 24% din salariul lunar din judeţ, dacă este cumpăra prin Prima Casă şi numai 22% din salariu în cazul unui credit ipotecar standard. În acelaşi judeţ, locuinţele cu 4 camere consumă 24% din salariul lunar din judeţ dacă aceasta se face prin Prima Casă şi 22% dacă locuinţa este cumpărată prin credit ipotecar standard.
Valoarea ratelor lunare în Capitală
În Bucureşti, unde există şi cele mai mari salarii, achiziţia unei garsoniere înseamnă o rată de 22% din salariul mediu din municipiu prin programul Prima Casă şi 21% din salariul mediu net prin creditul imobiliar standard, peste media naţională. Pentru achiziţia unui locuinţe cu 2 camere, rata lunară consumă doar o treime (34%) din salariul mediu din municipiu dacă locuinţa este cumpărată prin Prima Casă şi 32% dacă este achiziţionată prin credit ipotecar.
Achiziţia unei locuinţe cu 3 camere prin Prima Casă rata lunară este echivalentă cu 39% din salariul mediu lunar. În cazul unui credit ipotecar tot pentru 30 de ani, avansul minim este de 15%, iar rata lunară echivalează cu 43% din salariul mediu net al unui angajat din Capitală. Pentru apartamentele cu 4 camere, valoarea ratei prin programul Prima Casă este de 39%, respectiv 43% prin credit imobiliar.
foto: Farczadi Ferenc